Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Joia Mare este o zi care are o semnificație aparte pentru credincioșii de pretutindeni. În plus, aduce o serie de tradiții și obiceiuri, oamenii știind că nu se lucrează, însă gospodinele fac borșul care ține tot anul.
Se mai spune că cine doarme în această zi va fi leneș și netrebnic, adică nu va fi bun de treabă până în anul următor. Fetele fac vrăji pentru a fi pe placul băieţilor, iar pentru morți se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate.
De asemenea, pe lângă foc se pun scaune, pâine cu vin și se tămâiază. Totodată, în această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, ceea ce înseamnă că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă, se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse.
În Joia Mare cade Nunta urzicilor, adică acestea nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de Strigare peste sat, asemănător celui de la Lăsata Secului. În altă ordine de idei, de Paște cei care ciocnesc ouăle se spune că se vor întâlni pe lumea cealaltă.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.