Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

provita 12

Departamentul Pro Vita, „Programul «Sfântul Stelian» de solidaritate pentru familia cu mulți copii” a susținut zilele acestea, la Parohia bisericii din Dealul Mare, un atelier de dezvoltare personală pentru mamele cu mai mult de 7 copii.

Primul aspect care se reliefează la aceste mame este atitudinea eroică, nestăvilită, de parcă nicio greutate nu este imposibil de dus, că suntprecum un copac cu multe ramuri ce și-a dezvoltat strategii de găsirea resurselor și în cel mai întins și dogoritor deșert. Imposibil nu există la ele, iar decepțiile sunt de temporare deoarece dorința de a evolua le ridică tot mai sus. Viața lor, o existență ca oricare alta, cu bucurii și greutăți, pare să descrie un mic Rai, așa cum o povestesc ele. Cert este că inocența sufletelor întregii familii îl face și pe Dumnezeu să privească mai des și cu mai multă blândețe la acești oameni. Copiii reprezintă forța și motorul lor, iar bucuriile cresc exponențial cu fiecare membru al familiei. Dacă „veșnicia s-a născut la țara”, așa cum spunea Lucian Blaga, înțelepciunea pare să își fi găsit sălașul în cadrul acestor familii.

De cele mai multe ori, resursele materiale nu sunt în exces, dar pare că au găsit o modalitate pentru a menține echilibrul. În esență unde este dragoste și înțelegere, nu este nevoie de foarte multe ca să fii fericit.  Membrii familiei au învățat împreună ce înseamna să fii atent la celălalt, să lucrezi în echipă, să recunoști nevoile celuilalt și să îl ajuți să și le împlinească.

Fiind, în mod permanent, înconjurate de copii și mamele au păstrat inocența și credința pruncilor. Ochiul lor s-a antrenat, în timp, să vadă binele și frumosul, să vadă puterea și curajul, să recunoască oportunitățile și să picteze lumea în culorile bucuriei. 

În întâlnirea nostră s-a pornit de la ideea că omul, prin definiție, este un povestitor. Zi de zi ele își scriu și rescriu povestea vieții lor și vindecarea din prezent aduce, concomitent, și liniștirea trecutului.  De ce sunt așa de importante poveștile pe care șile spun despre ele? Pentru pe acestea le vor lăsa moștenire copiilor lor. Neputința și forța, durere și fericirea, încrederea și deznădejdea sunt lucruri care se învață adesea în familie. 

Uneori, oamenii își pun singuri o etichetă (sunt slabă, sunt puternică, sunt neimportantă) și ajung să sepoartă conform acelei etichete. Toți avem nevoie, uneori, ca altcineva să ne arate și o altă imagine a noastră și, în același timp, ascultând istorisirile de viață ale altora căpătăm o altă perspectivă asupra realității noastră. Indubitabil datorăm copiilor noștri să devenim o versiune mai bună a noastră. Moștenirea cea mai frumoasă și importantă pe care le-o putem lăsa este să îi creștem într-un mediu echilibrat, să îi învățăm că afecțiunea se manifestă prin cuvinte frumoase, prin atenție la nevoile celuilalt, prin bunătate, prin iubire.

În călătoria lor, mamele au pornit pe cărarea emoțiilor, au trecut și pe lacasa sălășluită de gânduri și au salutat comportamentele ajutătoare sau sabotoare. În finalul acestui voiaj, a ieșit la suprafață o poveste alternativă în care resursele și oamenii importanți din viața mamelor au fost evidențiați și omagiați. În același timp, ascultându-și și împărtășindu-și istorisirile s-a format sentimentul că ele fac parte dintr-o comunitate și că, oricând, mai pot adăuga un accesoriu coroanei lor. 

Mai mult decât atât, au redescoperit că este perfect normal catoate, uneori, să sesimtă ca un copac mare și puternic sub care toata lumea traiește și că, alteori, potsimțicum le cad toate frunzele și nu mai au energie pentru nimic. Toate acestea fac parte din spectacolul vieții și ce spectacol minunat când au în jurul lor atâtea suflete pline de iubire! (Psiholog Ligia, voluntar Provita Iași)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

provita 12provita 01provita 03provita 04provita 07provita 08provita 09provita 10provita 11provita 13provita 14provita 02provita 05provita 06provita 15
DorohoiNews.ro, 23-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro