Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ședința de Consiliu Local din data de 31 august 2023 a fost votat proiectul prin care i se conferă titlul de Cetățean de onoare – post mortem al Municipiului Dorohoi preotului prof. Dr. Dumitru Furtună.
Propunerea a fost înaintată de către pr. Prof. Chichioacă Petru – Georgel, care, în calitate de director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, a dorit ca, în semn de comemorare și apreciere a acestei personalități dorohoiene, să îi fie conferit prezentul titlu în acest an în care se marchează și centenarul de la înfiițarea Seminarului, al cărui fondator a fost Părintele Dumitru Furtună.
Titlul de cetățean de onoare reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de autoritățile locale unei persoane a cărei activitate sau existență este legată de viața municipiului Dorohoi sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității, județului sau țării. Titlul se acordă unor persoane recunoscute pe plan național și internațional în diverse domenii cum ar fi știință, cultură, artă, sport etc. și care, prin activitatea lor, au contribuit sau pot contribui la promovarea valorilor spirituale sau materiale ale comunității.
Prof. Dr. Dumitru Furtună, absolvent al Seminarului de la Neamț și apoi al Facultății de Teologie ca șef de promoție, doctor în teologie cu titulatura „Magna cum laudae” s-a născut în satul Tocileni, comuna Bălușeni, județul Botoșani. Șef de promoție între cei 42 de licențiați din anul său, a preferat să se îndrepte spre nordul Moldovei, mai precis spre Dorohoi, acest pas fiind pentru orașul nostru o mare șansă pentru dezvoltarea educației și culturii dorohoiene.
Astfel, după sosirea sa în oraș, de-a lungul carierei și vieții, a ctitorit cel puțin două sfinte lăcașuri – Bisericuța de lemn „Vovidenia”- Strahova, comuna Șendriceni și Bisericuța de lemn „Vârgolici” din Dorohoi, aceasta din urmă existând și astăzi pe strada Grigore Ghica, alături de gimnaziul cu același nume (actualmente Colegiu Național) unde a predat religia. Între 1922-1923, este director al Seminarului „Pimen Mitropolitul” (actualul Seminar), lăcaș de învățământ înființat la insistențele sale.
De asemenea a luptat pentru înființarea liceului de fete „Regina Maria”, fiind și primul director al școlii, precum și a internatului pentru fii de țărani ce studiau la Dorohoi, a activat la filiala Ateneului Român din Dorohoi cu numeroase cuvântări pe diverse teme, a scris peste 400 de lucrări de teologie, istorie bisericească, studii și culegeri de folclor, evocări de evenimente și personalități locale, lucrări literare.
A încetat din viață la 15 ianuarie 1965 dar a rămas în memoria dorohoienilor, bustul său străjuind încă în curtea Bisericuței de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (Vârgolici).
Prin acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Dorohoi părintelui prof. Dumitru Furtună, îi sunt recunoscute de către municipalitate și comunitate meritele și beneficiile pe care le-a adus culturii dorohoiene, căreia i s-a dedicat de-a lungul vieții, fără rezerve.
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.