În perioada 30 noiembrie-4 decembrie 2023, memrii Ansamblului folcloric „Mugurelul-Mărgineanca” au participat la Festivalul „Uniți în spiritul românesc” organizat de Asociația ASSOC și FILCAMS CGIL Sardegna, cu prilejul Zilei Naționale a României.
Cele două spectacole organizate la Cagliari și Bonarcardo, provincia Oristano au reunit românii din Sardinia-Italia care s-au reunit într-o atmosferă caldă, de sărbătoare, pentru a trăi din plin emoția cântecului și dansului românesc dar și a datinilor și obiceiurilor din timpul sărbătorilor de iarnă.
Au fost două zile speciale dedicate Zilei Naționale a României și românilor din Sardegna. Peste 250 de oameni au participat la festival, iar emoția a fost la cote maxime. Evenimentul din Italia a demonstrat că rădăcinile nu se pierd, iar românii, oricât ar fi de departe de casă, simt și trăiesc dorul de România.
Comunitatea din Sardegna s-a pregătit special pentru acest festival, iar doamnele au îmbrăcat costume populare și chiar și-au confeccționat rochii în culorile drapelului național.
România a fost mutată pentru două zile în Sardegna, prin cele două ansambluri folclorice prezente: Ansamblul Folcloric „Mugurelul – Mărgineanca” din Dorohoi-Botoșani, conducerea muzicală, prof. Marcel Dupu, coregrafia, ec. Valentin Rău și Ansamblul folcloric „Doina Chioarului” din Șomcuta Mare-Maramureș, coordonat de prof. Ionel Coteț. Prezentarea spectacolului a fost realizată de prof. Alina Talpoș, director al Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare.
Cele două grupuri folclorice din Maramureș și Moldova, plecate special din țară pentru a promova tradițiile noastre strămoșești au dus o părticică din România celor aflați departe de casă, le-au alinat dorul și au ridicat sala în picioare, iar cei prezenți au cântat și au dansat alături de tinerii artiști din România.
Florian Sălăjeanu, președintele ASSOC și unul dintre organizatorii evenimentului, a precizat că e nevoie de asemenea întâlniri, pentru că românilor le este dor de ceea ce au lăsat în urmă. „E o buna modalitate de consolidare a relațiilor dintre ei, dar și de a mai uita de griji. A fost un moment de românism”, a arătat Florian Sălăjeanu.
De altfel, în mesajul transmis participanților, secretarul de stat Gheorghe Cârciu de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a finanțat acest proiect, a menționat importanța acestor evenimente și le-a transmis un mesaj de susținere românilor din Sardinia. „Misiunea instituției noastre este de a susține drepturile și interesele românilor de peste hotare. Prin proiectele pe care le derulăm la nivelul Departamentului ne dorim să sprijinim organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni în vederea stabilirii unui parteneriat eficient care să urmărească promovarea identității naționale”, a menționat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.
„Vreau să mulțumesc, atât în numele meu, cât și în numele maestrului coregraf, Valentin Rău, doamnei Cristina Tanco și domnului Florian Sălăjeanu pentru invitație și pentru că au făcut posibilă participarea Ansamblului folcloric „Mugurelul-Mărgineanca” la aceste manifestări cu specific românesc și mă bucur că am dus românilor din Sardinia un strop de românism la zi de sărbătoare.” a transmis prof. Marcel Dupu.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
COMENTARII VIZITATORI
Fii primul care comenteaza!
Publicitate
BANCUL ZILEI !
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.