Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, reia seria de întâlniri Poeți în dialog.
Vineri, 16 frebruarie 2024, începând cu ora 12.00, la Colegioul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani vor avea loc lecturi publice și discuții cu poeții Nicolae Tzone și Lucian Vasilescu. Evenimentul va fi moderat de Lucia Țurcanu.
Invităm poeții botoșăneni și publicul interesat de poezie să participe la întâlnirea cu cei doi poeți.
NICOLAE TZONE (n. 10 mai 1958, com. Malu, jud. Giurgiu) este poet și editor. A fost membru al Cenaclului Universitas de la Universitatea din București, condus de Mircea Martin. În 1991, a fondat Editura Vinea, unde publică exclusiv poezie și texte de avangardă.
Este un cercetor și promotor al mișcării de avangardă din România și din lume: a înființat Institutul de Cercetare a Avangardei din România şi din Europa ICARE (1999); a editat revistele „Aldebaran” şi „Facla literară”; a tradus masiv din avangardiştii francezi (Claude Sernet), dar şi din opera franceză a lui Tristan Tzara; i-a promovat, editându-i, pe Gherasim Luca, Stefan Roll Paul Păun, Ilarie Voronca, B. Fundoianu ș.a.; a editat manuscrisele lui Ion Vinea; a publicat ediţii anastatice din revistele avangardiste: „Unu”, „Integral”, „Urmuz”.
Nicolae Tzone este autorul volumelor de poezie: Cred în tine ca în Dumnezeu (Vinea, 1992), Sînt fericit că te iubesc (Vinea, 1996), Nicolae Magnificul (Vinea, 2000); Rugina timpului oare greșesc dacă o numesc rugina timpului (Vinea, 2004), Balkan Aphrodite (ediţie în limba engleză, traducere din română de Sean Cotter şi Ioana Ieronim, Vinea, 2006), Capodopera maxima (Vinea, 2007), Oase de înger (Vinea, 2009), Viața cealaltă și moartea cealaltă (Vinea, 2010), Aphrodite balkanique (Vinea, 2016), Înmormântările (ilustrații de Suzana Fântânariu; Vinea, 2017, 2020), Dunăre kilometrul 510 / O poveste de viață de moarte și de naștere / cum nu au mai fost și nici nu vor mai fi altele / Cartea nenăscutului (prefață de Angela Furtună, ilustrații de Suzana Fântânariu, addenda: o scrisoare adresată autorului de Lucian Vasilescu; Vinea, 2021), Zece elegii (Vinea, 2023) ș.a. A mai publicat: volumele de interviuri Eminescu al nostru (dialoguri cu Augustin Z.N. Pop, Ioan Alexandru, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Edgar Papu, Adrian Păunescu, Amita Bhose, Gh. Bulgăr, Dimitrie Vatamaniuc; Vinea, 1994) și Am părăsit „groapa cu lei” a pierzaniei pentru a fi, oriunde altundeva, liber și fericit.... Dialog cu Alexandru Lungu (Vinea, 2004); Dosarul fotografiilor lui Eminescu. Imaginile autentice. Falsele piste către noi portrete ale poetului (Vinea, 2008); antologia de versuri Manualul de literatură (coautor, alături de: Daniel Bănulescu, Mihail Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Lucian Vasilescu, Floarea Țuţuianu; prefaţă de Alex. Ștefănescu; postfaţă de Horia Gârbea; Vinea, 2004).
LUCIAN VASILESCU (n. 23 octombrie 1958, Ploiești) este poet și jurnalist. Este unul dintre autorii formați în Cenaclul Universitas de la Universitatea din București, condus de Mircea Martin. Timp de trei decenii, până în 2018, a activat în presă, scriind atât pentru publicații culturale, cât și pentru cotidiene.
Și-a publicat primele poezii în 1988, în revista „Amfiteatru”, iar primul volum de versuri, Evenimentul zilei – un poem văzut de Lucian Vasilescu, i-a apărut în 1995 la Editura Nemira și a fost distins cu Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, 1996. A publicat volumele de poezie: Ingineria poemului de dragoste (Albatros, 1996), Sanatoriul de boli discrete (Cartea Românească, 1997), Spirt. Muzeul întâmplărilor de ceară (Nemira, 2000), Fără de care ar fi în zadar (ediţie bibliofilă; EIS ART, 2006), aproape. atât de departe. close. so far away (ediţie bilingvă; Integral/ Vinea, 2009), Institutul de Poezie Legală (ediția conține integral volumele publicate anterior; RENTROP & STRATON, 2014), Viaţa dăunează grav sănătăţii (antologie de autor; Integral/ Vinea, 2016), Sunt cel mai bun poet din acest spital (Casa de pariuri literare, 2016).
În colaborare cu alti prieteni scriitori, a publicat volumele: Manualul de literatură (antologie de poezie; coautor, alături de: Daniel Bănulescu, Mihail Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Nicolae Tzone, Floarea Țuţuianu; prefaţă de Alex. Ștefănescu; postfaţă de Horia Gârbea; Vinea, 2004), Confort 2 îmbunătățit (în colaborare cu Ioan Es. Pop; Editura Uniunii Scriitorilor, 2004), Unse pe suflet... (ediţie bibliofilă, în colaborare cu Ovidiu Genaru; EIS ART, 2008).
Lucian Vasilescu este autorul volumului de publicistică O mie nouă sute nouăzeci şi doi – sisteme de supravieţuire (dialoguri cu 33 de personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti, în colaborare cu Florin Toma; Mediaprint, 1992) și al „reportajului mixat cu ficțiune” Alcoforado. O poveste (Integral, 2023).
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.