Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian” din 2024, o prezență strălucitoare a fost cea a Haidău Giulia Elena, câștigătoarea marelui trofeu și fostă concurentă la Next Star. Cu o voce inconfundabilă și o prezență scenică captivantă, Giulia a reușit să cucerească juriul și publicul într-un mod remarcabil.
Dincolo de talentul vocal impresionant, Giulia a demonstrat o pasiune și o maturitate artistică care au depășit așteptările. Interpretarea sa emoționantă și puternică a cântecului „Lie, ciocârlie” a fost un moment de vârf al festivalului, captivând inimile celor prezenți în sala de spectacol.
Câștigarea marelui trofeu nu este doar o recunoaștere a talentului și efortului depus de Giulia, ci și o validare a devotamentului său față de muzică și față de arta interpretativă. Este un moment de triumf atât pentru ea, cât și pentru cei care au sprijinit-o și au încurajat-o pe parcursul călătoriei sale muzicale.
Prin câștigarea trofeului la acest prestigios festival de muzică ușoară, ea a ocupat un loc special în inimile iubitorilor de muzică și a confirmat că este una dintre cele mai promițătoare voci ale generației sale. (Teodora F. și Adelina A.)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.