Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada de debut a postului mare, mai exact a doua sâmbătă, pe 30 martie, în călătoria duhovnicească spre Patimi și Înviere, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, organizează cea de a V-a ediție a Festivalului-Concurs Coral de Muzică Sacră care va avea loc în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoșani.
Festivalul-concurs are drept scop principal promovarea muzicii sacre, afirmarea și lansarea corurilor așezămintelor culturale, ale grupurilor vocale de copii și adulți în vederea promovării lor în elita muzicii corale.
Pe lângă categoriile din anii trecuți, anul acesta se adaugă o categorie nouă, cea de muzică psaltică cu dorința de a aduce în atenție legătura care există între muzica bisericească și muzica bizantină, tradițiile originale ale cântului bizantin.
Concursul se adresează formațiilor corale de amatori, coruri de copii, coruri de adulți pe 1-2 voci sau 3-4 voci.
Repertoriul de anul acesta va fi format din 3 piese dintre care una impusă din repertoriul unuia din muzicologii: Mihail Grigore Poslușnicu, Viorel Mărîi, Gheorghe Timofti, Valentin Mandric sau Alin Constantin Chelărescu. Partiturile acestor lucrări pot fi descărcate de site-ul instituției.
Juriul va fi unul în măsură să aprecieze și să diferențieze cu maxim de precizie prestațiile concurenților. Vor fi acordate câte trei premii și o mențiune la fiecare categorie iar trofeul festivalului va fi oferit corului cu cel mai mare punctaj.
Înscrierile se fac pe adresa de mail a Centrului [email protected] sau la sediul de pe strada Unirii nr. 10, Botoșani.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.