Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Duminică 31 martie, Dorohoiul a fost martorul reluării unui eveniment spiritual cu o încărcătură profundă și deosebită. După mulți ani de pauză, conferințele duhovnicești au renăscut, aducând în prim-plan experiența și învățăturile părinților cu vieți îmbunătățite. Aceste momente de întâlnire sunt binecuvântate de Înaltpreasfinția Sa, Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, reprezentând un pas important în ascensiunea spirituală a comunității.
În centrul atenției a fost Părintele Arhimandrit Ioan, Starețul Mănăstirii Popăuti din Botoșani, un duhovnic cu o profundă înțelegere a tradițiilor și învățăturilor ortodoxe. Conferința, sub denumirea sugestivă "Hristos Domnul, Lumina Care Vindecă", a constituit un moment de lumină și înțelepciune pentru cei prezenți.
Moderată de către Părintele Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, întâlnirea a reprezentat un dialog interactiv între părintele stareț și participanți. În acest cadru părintele a oferit răspunsuri și lămuriri cu înțelepciune și empatie diferitelor probleme duhovnicești ale celor prezenți în sală.
Cu sala plină de doritori de progres duhovnicesc, tineri și vârstnici, cadre didactice și preoți, atmosfera a fost încărcată de pace și bucurie.
În cuvântul său, Părintele Ioan Harpa a accentuat că ispita este parte integrantă a vieții creștine, aducând în același timp harul divin în viața credincioșilor. El a subliniat că postul și rugăciunea sunt mijloace esențiale de smereire a sufletului și de apropiere de Dumnezeu, iar rugăciunile scurte, concentrate pe esență, sunt recomandate pentru o comuniune mai profundă cu Creatorul.
Un alt aspect important abordat în cadrul conferinței a fost ideea că toate aspectele vieții creștine trebuie să fie întrupate și trăite în mod autentic, inclusiv postul, rugăciunea și smerenia. Părintele Harpa a subliniat că postul nu este o simplă abstinență alimentară, ci o părtășie la recrearea lumii prin legătura strânsă cu Dumnezeu.
De asemenea, participanții au fost îndemnați să trăiască după învățăturile Evangheliei, iar iertarea a fost evidențiată ca un instrument esențial în atragerea harului divin în viețile lor.
Conferința s-a încheiat cu un apel la ascultare și sfătuire duhovnicească, subliniind importanța căutării și primirii îndrumării spirituale în viața creștină. (Pr. Prof. Pristavu Cosmin, Parohia „Sfinții Împărați” Broscăuți)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.