Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Pricesnele sunt petale de lumină și stropi de soare care se aprind în candela inimii noastre și se aduc Mântuitorului Iisus Hristos.”
Urcând pe scara postului, ne primenim cămările sufletelor noastre cu rugăciune, fapte bune și milostenie, iar cei care au darul cântului înalță glasurile lor, aducând slăvire Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în municipiul Dorohoi, a avut loc un eveniment de suflet, un concert de pricesne și cântări religioase, intitulat Răsărit-a primăvara.
Organizat de Protopopiatul Dorohoi, la inițiativa Departamentul de Misiune și Tineret, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” prin susținerea pr. director Petru-Georgel Chichioacă, evenimentul, prezentat de prof. Marinela Ciucur, a avut loc în data de 21 aprilie a.c., orele 17.00, în Sala Teatrului din Dorohoi, continuând tradiția concertelor dedicate marilor Praznice Împărătești.
Pe scenă, în clădirea a cărei existență se datorează pr. prof. dr. Dumitru Furtună (1890 - 1965), folclorist, istoric și ctitor de cultură, întemeietorul Seminarului dorohoian, au urcat numeroși tineri soliști talentați, precum și grupuri vocale/coruri din zona Protopopiatului Dorohoi:
-Corul Haris și Grupul psaltic Agnus ale Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi (dirijor, prof. Răzvan Sarafim)
-Grupul vocal Datina străbună de la Școala gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți (dirijor, prof. Marinela Ciucur)
-Grupul vocal al Parohiei Dersca (dirijor, Cristian Maleș)
-Maria Mălășincu, de la Parohia Dumbrăvița
-Grupul vocal al Parohiei Mihăileni (dirijor, Sebastian Hrinciuc)
-Grupul vocal al Liceului „Regina Maria” – Dorohoi (dirijor, pr. prof. Ciprian Șoptică)
-Ana Maria și Ioana Ilaș, de la Parohia Prelipca
-Grupul vocal Trifoiașii de la Parohia Hilișeu Horia (dirijor, Anamaria Pînzariu Murariu)
-Lavinia Muraru, de la Parohia Satu Nou, Cordăreni
-Ansamblul Cordăreanca de la Cordăreni (dirijor, prof. Mirela Munteanu)
-Corul George Enescu, (dirijor, prof. Gheorghina Gușulei)
-Lorena Dupu-Andrișan & Grupul Cununița
-Corul Ecclesia al preoților din Protopopiatul Dorohoi.
„Cu toții suntem împliniți sufletește de frumusețea acestor pricesne, termen care înseamnă în limba slavonă veche cântare de preaslăvire a lui Dumnezeu, cântate în momentul împărtășirii, sinonim al termenului chinonic, pentru ca mai târziu priceasnă să fie interpretată de popor și să devină apropiată sufletelor credincioșilor. Pricesnele ne pregătesc pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.
Avem multe proiecte comune, Protopopiat și Seminar, prin implicarea profesorilor și elevilor, care constituie un îndemn pentru alți copii să-și dorească să devină elevi ai Seminarului, pentru că ne dorim să creștem valoarea acestei școli. Cei care doresc să ia contact cu școala pot face aceasta în cadrul zilelor porților deschise și să se înscrie pentru admitereea care se apropie.
Dorim tuturor post cu folos, binecuvântat de Dumnezeu, iar bucuria primită astăzi în suflete să se adauge la ceea ce vom trăi în perioada care urmează, ca să întâmpinăm cu lumină în suflet sărbătoarea luminii și a bucuriei!” (pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă, Director al Seminarului din Dorohoi)
„Aș vrea să cred că seara aceasta a meritat din plin, pentru că am încercat să punem înaintea dumneavoastră tot ce este mai frumos, mai curat și mai plin de lumină în sufletele noastre, ale celor care facem parte din familia Protopopiatului, preoți, credincioși, tineri și copii, pentru a ne bucura de taina Crucii și de taina Învierii lui Hristos, o taină cerească, dumnezeiască și mântuitoare.
Mulțumim frumos tuturor participanților, dirijorilor și coordonatorilor de grup, prof. Marinela Ciucur, gazda evenimentului, partenerilor Primăria și Consiliul local al Municipiului Dorohoi, partenerilor media Doxologia Media, DorohoiNews, Realitatea Dorohoiană, fotograf Cosmin Gorgan, video pr. Ionuț Crețu, prof. Liviu Ciulei și Iustin Ciucur pentru sonorizare, redacției „Slova creștină de Dorohoi” pr. Cosmin Pristavu, pr. Teodor Budacă, pr. Ciprian Șoptică și pr. Ionuț Crețu. Calde mulțumiri și recunoștință pentru că ați ales să ne împărtășim împreună din frumosul tainei de credință ortodoxă!” (Pr. Ionuț-Ștefan Apetrei, Protopop al Protopopiatului Dorohoi)
Pr. Prof. Cosmin Pristavu Constantin
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.