Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 23-25 mai 2024, la Craiova s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”, la care au participat și doi reprezentanți ai Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”: Ala Sainenco, manager (care a avut o comunicare pe tema „Polemica Missir-Macedonski), și Lucia Țurcanu, cercetător științific (tema comunicării: „Topografii basarabene în nuvela «Cârjaliul»”).
Tema ediției din 2024 a festivalului a fost: „Alexandru Macedonski, precursor al curentelor de avangardă și al prozei moderne românești”.
Programul manifestării a cuprins: vizite la Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova și Centrul „Constantin Brâncuși” al Muzeului de Artă; prezentarea expoziției documentare „Alexandru Macedonski” de la Casa de cultură „Traian Demetrescu” din Craiova; lansarea câtorva noi apariții editoriale; două sesiuni de comunicări; lecturi de poezie, la care au participat poeții invitați; recitaluri de violoncel; spectacolul „De la Macedonski la Maria Tănase”.
Evenimentul a fost organizat, sub egida Consiliului Județean Dolj, de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, Casa de cultură „Traian Demetrescu”, Muzeul de Artă – Centrul „Constantin Brâncuși”, Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie, Liceul de Arte „Marin Sorescu” și Asociația culturală „Alexandru Macedonski”.
Directorul executiv al Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski” este scriitorul Ion Munteanu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.