Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Manastire (1)

În ziua de 15 august toţi creştinii dreptmăritori prăznuiesc cu multă evlavie şi credinţă ,,mutarea din viaţă la viaţă” a Maicii lui Dumnezeu şi cu acest pilej, Mănăstirea Zosin își serbează hramul principal. Anul acesta oaspete de seamă va fi Preasfințitul Părinte Nechifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

Programul liturgic al sărbătorii va începe, în seara zilei de 14 august la orele 17, când se va săvârși Privegherea alcătuită din slujba Vecerniei și a Utreniei în cadrul căreia se va cânta Prohodul Adormirii Maicii Domnului și va continua Joi dimineața 15 august , începând cu ora 07:00 când se vor săvârși Slujba Aghiasmei, Ceasurile și Acatistul Praznicului, iar de la ora 09:00 Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.

Evenimentul se va prelungi și în ziua de 16 august, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni și, pentru că în Mănăstirea Zosin există un altar de vară – aghiasmatar – închinat acestor sfinţi, în care este adăpostită o părticică din moaștele Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, este un moment unic din an în care credincioșii se pot închina la sfintele moaște, începând din după amiaza zilei de 15 august şi până în seara zilei de 16 august, deoarece ele sunt scoase în procesiune spre închinarea credincioșilor care participă la sfintele slujbe ce se vor săvârşi în cinstea Sfinţilor Brâncoveni. În această zi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, soborul de părinți va fi condus de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, care va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în cinstea acestor mari sfinți români, începând cu ora 09:00.

Nădăjduind că veți dori să fiţi părtași la acest ospăț duhovnicesc împreună cu toți iubitorii de frumos și de adevăr, pentru a vă împărtăși din izvorul nesecat de daruri duhovnicești al credinței strămoșești bimilenare, vă așteptăm cu mult drag, ca împreună să putem exclama într-un glas precum odinioară Apostolul Petru pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim aici... în Biserica Slavei Tale Doamne”, asigurându-vă de toată prețuirea și dragostea noastră în Hristos Domnul slavei! 

Arhim. Teodosie Pleșca,
împreună cu obștea Mănăstirii Zosin

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Manastire (1)Manastire (2)
DorohoiNews.ro, 13-08-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro