Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfântul Clement (†101) era roman şi a fost adus la credinţă de Sfinţii Petru şi Pavel, fiind al treilea Episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. A păstorit Biserica lui Hristos de la Roma aproape 10 ani. În anul 96, Sfântul Clement le-a scris o epistolă corintenilor, care se răzvrătiseră împotriva preoţilor lor, făcându-i astfel să se pocăiască şi să-şi recunoască greşeala.
Tradiţia Bisericii spune că a murit cu moarte de mucenic. Fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată, Cherson (Crimeea de azi), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte şi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (†312). Acesta a ajuns Episcop al Alexandriei după moartea lui Teona (300). A păstorit Biserica în vremea prigoanei lui Diocleţian (284-305) şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu de Cezareea îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor.
În acele vremuri pline de groază, Sfântul Mucenic Petru i-a întărit pe mulţi dintre cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos-Domnul. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii.
Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru într-o vedenie tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserică. El l-a văzut pe Domnul în chip de copil ca de 12 ani purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Întrebând pe Hristos cine I-a rupt haina, Domnul a spus că Arie, arătând prin aceasta ruptura pe care a făcut-o ereticul între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Iisus Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Iar în vedenie Domnul a încheiat: Să nu-l faci pe el urmaşul tău! Din porunca împăratului, Sfântului Petru i s-a tăiat capul, câştigând astfel cununa mucenicilor.
În această zi se face dezlegare la pește.
- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.