Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

25

Sfânta Ecaterina († 305) a trăit pe vremea lui Maximian şi a lui Diocleţian. S-a născut în Alexandria şi era de neam împărătesc. Frumoasă şi deşteaptă, a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând de foarte tânără printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi şi grăia în mai multe limbi străine. Sfânta Ecaterina era şi o luminată creştină, îndeletnicindu-se cu citirea Sfintei Scripturi.

Se străduia să vieţuiască după poruncile Domnului Iisus Hristos. Fiind prigoniţi creştinii în acele vremuri, a fost prinsă şi sfânta şi supusă la bătăi grele şi la chinuri sângeroase, din care a ieşit însă nevătămată. A fost obligată apoi să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, pe care i-a biruit prin înţelepciunea sa. Astfel, Sfânta Ecaterina i-a determinat pe cei 150 de învăţaţi să creadă în Hristos-Domnul. Stăruind ei în credinţa cea adevărată, au fost aruncaţi în foc. Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei. Trupul ei se păstrează la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. 

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie (sec. 3), fiul unui scit ce se numea Gordian. Sfântul Mercurie făcea parte din ceata vitejilor ce se numea a Martionilor. Într-una din zile i s-a arătat înainte îngerul Domnului, care i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală, încât a izbutit o mare biruinţă asupra barbarilor. Pentru curajul său, împăratul Deciu l-a făcut general.

Deci, chemându-l împăratul pe Mercurie să aducă jertfe zeiţei Artemida, acesta L-a mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta sfântul a fost legat de patru stâlpi, iar păgânii i-au tăiat trupul cu cuţitele. Apoi, după ce l-au supus la nenumărate şi grele chinuri, fiind dus în Cezareea Capadociei, i-au tăiat capul. Sfântul Mercurie avea 25 de ani atunci când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. 

În această zi se face dezlegare la pește.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

25
DorohoiNews.ro, 25-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro