Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfânta Mare Muceniţă Varvara, din cetatea Heliopolis, a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Tatăl său, Dioscor, o ţinea închisă într-un turn din pricina frumuseţii ei trupeşti.
Varvara credea în Hristos, iar când tatăl ei, care era păgân, a aflat aceasta, a vrut să o omoare. Însă Varvara a reuşit să fugă în munţi, scăpând în chip minunat, după ce o stâncă s-a deschis pentru ca ea să treacă. După multe căutări, Dioscor a găsit-o şi a dat-o pe mâna chinuitorilor. Ocărând idolii şi mărturisindu-L pe Hristos, fericita a fost bătută cumplit, arsă cu foc, tăiată pe trup, lovită în cap cu toiege, dezbrăcată şi purtată aşa prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu.
Văzând chinurile sale, o tânără pe care o chema Iuliana a mărturisit şi ea că este creştină şi pentru aceasta a fost omorâtă cu sabia.
Dioscor, tatăl Sfintei Varvara, era atât de împietrit de diavolul, încât nu l-au impresionat chinurile fiicei sale. Fără ruşine, el însuşi i-a fost ucigaş, căci luând-o, a dus-o la locul de tăiere care era într-un munte înalt şi acolo a omorât-o cu sabia. După ce a ucis-o pe fiica sa, pe Dioscor l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, căci a fost ucis de un trăsnet pe când cobora din munte.
Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, dogmatist şi imnograf. Acesta a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741) şi a lui Constantin Copronim (741-775), fiul său. Era de neam bun şi credincios și a studiat ştiinţa elinească, precum şi adâncul Scripturii la dascălul Cosma Asincrit, care fusese răscumpărat din robie de tatăl Cuviosului Ioan, împreună cu alţi robi. După ce a intrat în monahism, la sfatul Maicii Domnului a alcătuit imnuri şi cântări spre slava lui Hristos. Sfântul Ioan Damaschin are şi multe scrieri, printre care „Dogmatica“ şi trilogia „Izvorul cunoştinţei”. S-a mutat în pace la Domnul la vârsta de 104 ani, în anul 749.
- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.