Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul (†490) era din Mesopotamia, din Eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se numea Vitara. Tatăl său se numea Ilie, iar mama sa Marta. Pe când avea vârsta de 5 ani, părinţii săi l-au dus într-o mănăstire, iar acolo a strălucit în viaţa monahală.
Deoarece sporea tot mai mult în nevoinţe duhovniceşti, s-a dus la Cuviosul Simeon Stâlpnicul (†459) şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, s-a dus în Anaplu, care era în părţile Traciei, aproape de Bizanţ. Acolo, fericitul Daniil s-a închis într-un templu idolesc unde a îndurat multe ispite de la diavoli. După această experienţă, sfântul s-a suit pe un stâlp, unde a stat timp îndelungat, dând dovadă de multă răbdare în asprele nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi frigul aprig al iernii, dar şi vânturile puternice.
Cuviosul avea de la Dumnezeu nu numai puterea de a izgoni diavolii şi de a tămădui neputinţele, ci şi darul prorociei. El, văzând mai înainte mânia lui Dumnezeu şi pedeapsa ce avea să vină asupra cetăţii, a trimis veste Patriarhului Ghenadie şi împăratului Leon, sfătuindu-i să săvârşească rugăciune publică, de două ori pe săptămână, pentru ca Domnul să se milostivească faţă de ei. Dar ei n-au luat în seamă sfatul fericitului, de aceea au văzut cu fapta împlinirea prorociei lui, pentru păcatele lor.
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, faptele sale bune şi minunate ajungând chiar şi la urechile împăraţilor: Leon cel Mare (457-474), Zenon (474-475; 476-491) şi Vasilisc, care au mers şi s-au închinat sfântului. Acesta le-a prorocit cele ce aveau să li se întâmple. Leon cel Mare, neavând fii şi dorind să aibă moştenitori, l-a rugat pe Cuviosul Daniil să mijlocească pentru el la Dumnezeu ca să câştige ceea ce doreşte.
Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a prorocit împăratului că anul viitor i se va naşte un fiu şi s-a împlinit acea prorocie a lui, iar împăratul s-a bucurat pentru naşterea fiului său şi era mulţumit de rugăciunile sfântului. Străbătând vestea despre Sfântul Daniil, a venit la dânsul şi împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr. Ajutând Biserica lui Hristos, care era atacată de eretici, trăind o viaţă sfântă şi neprihănită, s-a mutat în pace la Domnul.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.