Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sf.Andrei

Sâmbătă, 30 noiembrie este sărbătorit de către creștinii ortodocși Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României și cel care a propovăduit creștinismul în țara noastră. Această sărbătoare vine atât cu obiceiuri specifice tuturor ortodocșilor, cât și cu o mulțime de superstiții provenite din popor.

Cine a fost Sfântul Andrei ?
         
Sfântul Andrei, născut în anul 6 Î. Hr. în Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret, a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus și întâiul ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Originea numelui său se trage din limba greacă și face referire la bărbăție, curaj și îndrăzneală. După Înălțarea lui Hristos la cer, Sfântul Andrei, alături de ceilalți ucenici au cutreierat lumea pentru a răspândi învățăturile creștinești. Prin credința sa, Sfântul Andrei a consolidat valorile creștine. El a avut menirea de a străbate vaste teritorii, ajungând și în Sciţia (Dobrogea).

Sfântul a murit la 30 noiembrie, în Patras, Grecia, condamnat la moarte de către autoritățile locale pentru răspândirea credinței creștine. El a fost crucificat în formă de X, de unde și denumirea „Crucea Sfântului Andrei". Moaștele sale au fost inițial păstrate în Patras iar mai apoi au fost răspândite în întreaga Europă, doar capul rămânând în Catedrala San Pietro, Patras.

Obiceiuri și superstiții

De-a lungul timpului, sărbătoarea Sfântului Andrei a oferit o perspectivă unică asupra modului în care spiritualitatea și cultura locală se îmbină. În această noapte plină de farmec și mister numeroase ritualuri, superstiții sunt readuse la viață. 

Este numită și „Noaptea Strigoilor” deoarece se crede că strigoii și spiritele malefice ies din morminte și bântuie lumea celor vii. Pentru a se proteja, oamenii ungeau ușile și ferestrele caselor cu usturoi. Această practică simbolizează protecția împotriva spiritelor rele și a oricărui rău ce ar putea fi adus de acestea. Uneori, oamenii își desenau cruci cu usturoi pe frunți și în jurul casei pentru a amplifica protecția. 

Tot în această noapte, fetele tinere desfășoară diverse ritualuri pentru a-și afla viitorul soț. Ele pun un fir de busuioc sub pernă, sperând că își vor visa sau se uită într-o fântână sau într-un pahar cu apă așteptând să vadă chipul viitorului soț. În ajunul sărbătorii, oamenii pun boabe de grâu la încolțit în farfurii sau ghivece. Dacă până de  Anul Nou,grâul crește des și verde, anul va fi rodnic și norocos; în caz contrar, anul va fi mai sărac. Referitor la starea vremii se spune că dacă plouă sau ninge, iarna va fi blândă și cu precipitații suficiente. Dacă vremea este senină și uscată, iarna va fi aspră și friguroasă. 

Magia și farmecele sunt și ele specifice acestei sărbători.Se crede că puterile magice și vrăjile sunt mai puternice în noaptea de Sfântul Andrei. Astfel, este o noapte propice pentru efectuarea de ritualuri pentru protecție, dragoste și prosperitate. Un exemplu este așezarea unor vase de lut cu apă și cuțite în fața casei pentru a împiedica intrarea spiritelor rele. (Ciprian P.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sf.Andrei
DorohoiNews.ro, 30-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Noaptea, pe la ora trei, brusc, vecinul începe să bată cu pumnul în ușa mea.
M-am speriat atât de tare încât am scăpat bormașina din mâini!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț
Vând urgent telefon Samsung Galaxy Z fold 6 in țiplă accept și variante schimb plus bani. Mai ...

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei
Vând apartament cu 3 camere, etajul I, bine întreținut, 78 mp, cu vederea în Bulevardul ...

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei
Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei preț negociabil ,apartamentu necesita renovare este ...

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar. Relații ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere zona Olinescu, etaj 2, centrală, utilat și mobilat! ...

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități
Model INTELISENSE 250w× 2 12 V 20 Ah Rabatabil , 30 kg ,suporta 130 kg Stare de funct perfecta,ptr ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro