Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi, murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah bătrân, care vieţuia în pustie. Dar, venind cei din sat, l-au făcut preot fără voia lui, deşi era încă tânăr. Deci, făcându-se acest lucru, Macarie a început să ducă o viaţă mai aspră, căci venea la slujbă în sat, dar după aceea pleca să se nevoiască în pustie.
Sfântul Macarie, petrecând mulţi ani în nevoinţe aspre, s-a dus la Sfântul Antonie pentru a-l cunoaşte şi i-a devenit ucenic apropiat. A fost povăţuit de marele Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său drept moştenire. Către vârsta de 40 de ani, Macarie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, ajungând chiar să-i învieze pe unii oameni din morţi. La vârsta de 90 de ani s-a mutat în pace la Domnul.
Celălalt Macarie (†395) pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi era din Alexandria şi a vieţuit în pustie timp de 60 de ani, ajungând la înalte virtuţi şi făcând minuni mari prin harul ce-l primise de la Dumnezeu. A trăit mai întâi în pustiul Tebaida, apoi în Egiptul de Jos, în post aspru şi rugăciune curată. Auzind Sfântul Antonie de viaţa sfântă a Cuviosului Macarie Alexandrinul, i-a trimis cuvânt zicându-i: Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine şi de acum vei fi moştenitor lucrărilor mele. Şi astfel, ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit întru Domnul, la vârsta de 95 de ani.
Noaptea, pe la ora trei, brusc, vecinul începe să bată cu pumnul în ușa mea.
M-am speriat atât de tare încât am scăpat bormașina din mâini!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.