Titlu: Adam și Eva

Autor: Liviu Rebreanu (n. 27.11.1885, d. 1.09.1944)

Anul apariţiei: 1925

Scurtă prezentare: Fiecare dintre noi a auzit, încă din perioada când nu făceam prea multe corelații, povești cu reîncarnări, sau ale pisicii care are șapte vieți. Roman psihologic considerat, vrea să accentueze ideea atingerii absolutului de către ființa umană, indiferent de mijloace.

Pornind de la figurile biblice, Adam și Eva, figuri-simbol pentru dualitate, pentru perfecțiune, pentru echilibru, Liviu Rebreanu construiește cu măiestrie și sensiblitate șapte povestioare diferite atât din punct de vedere istoric, cultural, cât și mental. Metempsihoza este principala temă a operei, astfel că, personajul principal, Toma Novac, trece din viață-n viață, luând rând pe rând în diferite ipostaze ca: păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în Roma în epoca domniei împăratului Tiberiu, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze, și profesor universitar la București. Toate aceste povești au ca și motiv comun un personaj feminin de care acesta se îndrăgostește: Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, Ileana.

Cuplul arhetipal și androginic se caută și se reîntregește în fiecare din cele șapte nuvele; însă pentru simplul fapt că sunt reprezentanți ai speciei umane, înzestrată cu gândirea și cu păcatul strămoșesc, cuplul nu va reuși să căștige eternitatea de partea lui nici măcar în cea din urmă viață. Un alt treilea personaj, personaj handicap numit generic, va fi cel care va hotărî soarta nefericită a cuplului în toate cele șapte ipostaze și care va aduce finalul.

De subliniat faptul că personajul masculin întruchipează de fiecare dată tipul personajului cult, inteligent și care folosește diferite metode pentru a-și îndeplini idealul. Acest lucru leagă opera de profundele explicații filosofice pe care le oferă, trimiteri culturale și livrești. Unii critici afirmă faptul că aceasta este opera de suflet a autorului, tocmai din acest motiv: îmbină cultura cu transpunerea în etern (iubirea).

Iubirea este propusă ca ultim scop al existenței noastre pământești, dar în același timp și ca mijloc de a răzbi prin diferitele cercuri ale vieților ce ne sunt propuse de-a lungul existenței noastre spirituale. Și dacă nu punctul final al existenței de orice natură este ceea ce ar trebui să ne preocupe cel mai mult, Rebreanu ne oferă o viziune a acestuia prezentată pas cu pas; ideea de a da contur vieții prin  metempsihozaă este cea care ne lărgește orizontul și dă un țel rațiunii de a fi !

Citat: ”În clipa morţii de-abia omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înţelege pe pământ: începutul şi sfârşitul între care se înşiră cele şapte vieţi ale sufletului.”, ”Câte vieţi terestre alcătuiesc o viaţă adevărată?... Şapte! De ce tocmai şapte? O, Doamne, Doamne, de ce şapte? Dar pentru că şapte e numărul sfânt! A fost sfânt totdeauna, în toate sufletele!”, ”Cine vrea să explice "totul" prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.”, ”Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.”


“Nu este altă şi mai plăcută zăbavă decât cetitul cărţilor!” (cronicarul Miron Costin) (DorohoiNews.ro, Cristina C.)

Autor: DorohoiNews.ro

GALERIE FOTO