Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

8

Sfântul Teodor († 320) a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), iar neamul său era din Evhaita. El era în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredinţase cârmuirea cetăţii Heracleea din ţinutul Pontului. Sfântul Teodor avea un suflet curat şi pe mulţi îi întrecea, atât prin înţelepciunea şi bunătatea sa, cât şi prin frumuseţea trupului. 

Fiind­că era şi un orator bun, puternic în cuvânt, mulţi căutau să-l aibă prieten. Până şi Liciniu dorea să-l întâlnească, deşi auzise că este creştin. Aflând însă împăratul că Teodor nu a vrut să aducă cinstire zeilor păgâni şi că se ostenea cu propovăduirea credinţei în Hristos Iisus, îndemnându-i pe toţi să renunţe la închinarea la idoli, a hotărât să-l cerceteze el însuşi. Astfel, a mers împăratul în Heracleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngăduinţa să ia idolii de aur acasă la el spre a-i cinsti după datina păgânească. Însă sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit săracilor. A doua zi, Maxenţiu sutaşul i-a spus împăratului că a văzut capul de aur al zeiţei celei mari, Artemida, că era purtat de un sărac. Iar acela, fiind întrebat, a mărturisit că de la Teodor Stratilat l-a primit. Auzind acestea, împăratul s-a mâniat cumplit şi l-a supus pe Sfântul Teodor la chinuri groaznice, iar în cele din urmă a poruncit să i se taie capul. Sfintele sale moaşte au fost duse în anul 1260 la Veneţia, unde se află şi astăzi. 

Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) care era din neamul lui Israel, din seminţia lui Levi, fiu al lui Varahia. El este al 11-lea dintre prorocii mici ai Vechiului Testament, iar numele lui înseamnă „Dumnezeu Și-a adus aminte”. Sfântul Zaharia a propovăduit împreună cu prorocul Agheu, îmbărbătând poporul la zidirea templului din Ierusalim. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

8
DorohoiNews.ro, 08-02-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro