Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfântul Leon cel Mare (†461) a fost un important arhiereu şi păstor al Bisericii lui Hristos. Era de neam din Italia şi s-a născut în jurul anului 400 la Roma. Părinţii săi l-au crescut din tinereţe în învăţătura cărţii, având atât înţelepciunea cea din afară, cât şi faptele bune creştineşti.
Leon, iubind viaţa duhovnicească, a fost mai întâi arhidiacon al Bisericii romane şi murind Episcopul Sixt al III-lea al Romei (432-440), prin alegerea tuturor, a fost hirotonit Episcop al Bisericii din Roma în anul 440. A păstorit într-o perioadă foarte grea, în care hunii stăpâneau nordul Italiei. Cu toate acestea, a reuşit să salveze Roma de invazia hunilor deoarece, îmbrăcându-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-au întâlnit cu Attila, conducătorul hunilor, pe care l-au convins să se retragă cu toată armata sa.
Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455, când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc Romei. Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic din Calcedon (451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către Sfântul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, citită în cadrul sinodului de trimişii săi, a fost folosită de Părinţii sinodali pentru a combate învăţătura ereticilor. Marele păstor a trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. De la el ne-au rămas 96 de Cuvântări la sărbătorile de peste an şi 143 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.
- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.