Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aceştia erau toţi creştini din oastea împăratului Teofil (892-842), luptătorul împotriva sfintelor icoane. În acea vreme, arabii au ajuns la cetatea Amoreea din Frigia, pe care doreau s-o cucerească.
Pentru apărarea cetăţii sale, Teofil a trimis multă oaste şi pricepuţi conducători în meşteşugul războiului. Dar îndată au năvălit păgânii, cu şi mai multă oaste şi cu conducători vestiţi, însă n-au putut intra în cetate, ci, încercuind-o, aşteptau. Şi a trimis împăratul Teofil multe daruri ca să îmblânzească pe căpetenia agarenilor, dar acela rămânea neînduplecat. Agarenii ar fi plecat după atâta aşteptare, dacă nu s-ar fi ivit o trădare din partea lui Vadiţis, unul dintre conducătorii oştirii grecilor. Deci, păgânii au intrat pe o cale secretă, descoperită lor de trădător, i-au prins pe cei 42 de ostaşi ai împăratului şi i-au întemniţat. Lor li s-a promis eliberarea numai dacă se vor lepăda de Hristos şi dacă vor îmbrăţişa necurata credinţă a lui Mahomed. Vreme de şapte ani au fost ei ispitiţi, însă de fiecare dată au rămas neclintiţi în credinţă, cântând neîncetat Psalmii lui David şi rugându-se ziua şi noaptea.
Pentru tăria credinţei lor au fost omorâţi, tăindu-li-se capetele, primind astfel cununa muceniciei de la Împăratul Hristos. După uciderea Sfinţilor 42 de Mucenici, căpetenia turcilor l-a ucis cu sabia şi pe Vadiţis trădătorul, spunând: „Cel ce a fost necredincios faţă de ai lui nu va fi credincios nici faţă de străini”.
– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.