Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aşteptată cu interes, teza de doctorat a directorului Casei Corpului Didactic Botoşani, Gică Manoli – „Titu Maiorescu – Omul politic”, s-a bucurat de o primire elogioasă, meritată, atât la susţinerea publică din luna noiembrie a.c., cât şi la prezentarea – dezbatere din cadrul „Festivalului Şanselor Tale” – ediţia 2011, manifestare găzduită recent de instituţia amintită. Trebuie spus că entuziasmul acestui prim val în receptarea lucrării este pe deplin justificat, atât prin alegerea subiectului, cât mai ales prin rigoarea ştiinţifică şi cercetarea temeinică, esenţializată, clădită pe un suport bibliografic solid, cu destule note de originalitate, dar mai ales, cu o ţinută ştiinţifică în spiritul tuturor normelor academice.
Sub îndrumarea competentă a prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, de la Facultatea de istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, - din comisia de doctorat făcând parte: prof. univ. dr. Gabriel Bădărău – preşedinte ( Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), prof. univ.dr. Gheorghe Cliveti (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), prof. univ. dr. Ion Bulei (Universitatea Bucureşti), conf. univ. dr. Mihai Cojocaru ( Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), prof. univ. dr. Dumitru Vitcu (Universitatea Ştefan cel Mare Suceava) -, doctorandul Gică Manole şi-a găsit spaţiul de manifestare pentru lecţia maioresciană a „sintezei generale în atac”, prin ancore în lucrări fundamentale – am încadra lucrarea în categoria acelor demersuri de cercetare prolifice, convinşi fiind că urmează câteva cărţi a căror bază a fost pusă atât de solid -, într-un construct impresionant, remarcat de altfel, şi de unul dintre referenţii tezei: „ca şi personajul politic şi cultural care îl analizează, privindu-l pe acesta ca pe un model, cum el a fost şi pentru generaţii de-a rândul, domnul Gică Manoli întreprinde o cercetare temeinică asupra subiectului său. Nu scapă din vedere nimic demn de luat în consideraţie. E scrupulos, foarte atent cu nuanţele, cu mare grijă de a nu lăsa nimic important deoparte. Are metodă ca şi cercetător şi are condei. Maiorescu şi-a găsit astfel în d-l Manoli istoricul potrivit pentru a-l înţelege. (…) Lucrarea este excelent scrisă. D-l Manoli are o deplină proprietate a termenilor, scrisul său are curgere firească, este foarte clar şi încărcat de nuanţe, în acelaşi timp. Are forţă de exprimare şi lectura tezei e o reală bucurie a limbii române. (prof. univ. dr. Ion Bulei – Facultatea de istorie, Universitatea Bucureşti).
D-l Gică Manoli şi-a concentrat cercetarea pe articularea „într-un tot unitar a dimensiunii politice a personalităţii lui Titu Maiorescu” (Teza de doctorat, p.10) abordând într-un demers excelent structurat pe patru capitole „toate aspectele (…) mentorului Junimii: I.Concepţia politică; II.Maiorescu, lider politic; III.Activitatea parlamentară; IV.Activitatea guvernamentală” (p.8).
Teza de doctorat este, de fapt, o „confruntare” a prof. dr. Gică Manoli, cu modelul maiorescian, dar şi cu sine însuşi, autorul manifestându-se ca un cadru didactic riguros, care prin spirit analitic, comentarii inteligente, consideraţii interesante, reorganizează un spaţiu istoriografic, dându-i alură culturală, elevată. Prof. Corneliu Drescanu. (DorohoiNews.ro)
22.12.2011 la 18:39
Felicitarile mele domnule GHITA Manole! Cartile din carti sunt facute , la matale apar una dupa alta si toate au valoare inestimabila.Felicitari-Omule politic!
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.