Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria. Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară din Nazaret, dreaptă fiind ea şi vrednică de a primi în pântecele ei pe Cel necuprins. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret, i-a zis ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 28-33).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noul Adam, are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare, care a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38). Zicând aceste cuvinte, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit, prin venirea Duhului Sfânt, în pântecele ei. Aşa s-a început taina mântuirii neamului omenesc: Fiul lui Dumnezeu Se întrupează ca pe om să-l mântuiască din robia morţii, a patimilor şi a păcatului, din nespusa dragoste pentru făptura Sa.
– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.