Pe Eminescu îl iubesc toţi străinii...cel puţin aceia care rămân legaţi, oarecum, de neamul acesta. Şi asta din raţiuni foarte simple. În anul pregătitor, cel ce precede înscrierea la cursurile propriu-zise de la universităţi, tinerii trebuie să înveţe noţiuni simple despre România, limba română şi tradiţiile de aici. Astfel, „Ce te legeni” sau „Somnoroase păsărele” devin, aş spune, primele cuvinte legate pe care le înveţi.

Mie îmi place Eminescu, ca atare, din raţiuni uşor diferite faţă ceilalţi care îl amintesc în aceste zile. Îmi place pentru că, pot spune, am deschis ochii româneşti citindu-l, şi primele imagini din ţara asta le am recitând din Eminescu. Primele poezii, pe care, adolescent fiind, le susuram unei june delicate pe o bancă din parcul Copou, primul test pe pământ românesc, examenul pentru cetăţenie, toate...Eminescu a fost lângă mine peste tot, în gândul meu, în emoţiile mele...

Azi, văd tineri care parcă se dezic de poetul lor naţional. Azi pare desuet, pare plicticos şi tinerii parcă-i caută în viaţă numai senzaţionalul: era mason, era un mare amant, era ilegalist, era nihilist? E trist. Eu am încă, uneori, versuri şugubăţe, şi parcă toată tinereţea mea se agită în cale-mi... Bara Haki Abdulbaki (DorohoiNews.ro)

GALERIE FOTO