Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici serbează duminică Lăsatul secului, fiind ultima zi în care se mai poate mânca tot ce pofteşte inima, înainte de a se intra în Postul Mare.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai, credincioşii renunţă la produsele lactate şi la ouă şi postesc până în duminica Paştelui. Duminica de dinainte de post, care marchează Lăsatul secului, este precedată de Săptămâna albă sau a brânzei, în care se renunţă la produsele din carne, fiind permise lactatele.
Postul Mare este considerat cel mai aspru dintre cele patru posturi din an întrucât culminează cu Patimile şi Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare creştină. În acest interval, Biserica dezleagă de la post numai de Buna Vestire şi în Duminica Floriilor, când se mănâncă peşte.
Dacă "postul ascetic" reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar pentru eliberarea de sub stăpânirea poftelor trupului, "postul total" sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp - o zi sau două. În Postul Mare, de luni până vineri, Biserica îndeamnă la ajunare până seara, de aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării.
Totodată, postul reprezintă un îndemn de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei în dragostea spirituală către tot aproapele, prin milostenie, prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti.
Potrivit disciplinei ortodoxe, credincioşii trebuie să se spovedească în timpul postului, pregătindu-se pentru Împărtăşanie. În această perioadă, nunţile sunt interzise.
În acest an, Paştele va fi sărbătorit pe 15 aprilie.
Din punct de vedere medical, postul Paştelui reprezintă cea mai benefică şi mai radicală cură de dezintoxicare. În timpul unei perioade de postit negru intră în acţiune o multitudine de mecanisme subtile în care este implicat întregul organism, până la nivelul celular - lipidele din ţesuturile sub-cutanate sunt consumate, iar arderile se obţin şi pe seama proteinelor din ţesutul muscular. Tot ce este în exces în trupul nostru se consumă, întreg organismul participând la efort.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.