Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Potrivit tradiţiilor, în Joia Mare cei care au postit pot primi Sfânta Împărtăşanie. Mulţi părinţi îşi duc în această zi copiii la Biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Iată câteva sfaturi duhovniceşti despre când şi cum se dă copiilor Sfânta Împărtăşanie.
Copiii, după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică. Copiii până la 5 ani, se împărtăşesc o dată la o lună (la 30 zile). În timpul împărtăşirii copiilor până la 5 ani, preotul să fie atent la mişcările şi intenţiile lor, pentru că unii copii, de frica medicamentelor, se feresc de a primi Sfânta Împărtăşanie şi dau cu mâna lovind linguriţa sau Sfântul Potir. Unii copii, scot din gură Sfânta Împărtăşanie şi o aruncă.
Mama care aduce pruncul în braţe la Sfânta Împărtăşanie, se recomandă să-l ţină culcat cu capul pe mâna dreaptă. Aceasta este poziţia cea mai bună pentru mâna dreaptă a preotului cu care duce linguriţa la gura copilului. Copii care dorm în braţele mamelor şi sunt aduşi la Sfânta Împărtăşanie, mama trebuie să aibă grijă să trezească copilul înainte de a ajunge în faţa preotului. Nu este voie să fie împărtăşiţi copiii prin somn. Copiii sugari, după ce au fost împărtăşiţi, să aibă grijă mamele ca timp de o jumătate de oră să nu le pună biberonul în gură sau să sugă din pieptul mamei. Timpul acesta este necesar ca să înghită copilul toată Sfânta Împărtăşanie şi să lucreze, ca nu cumva să rămână pe pieptul mamei sau pe biberon Sfânta Împărtăşanie.
Copiii între 5-7 ani, se împărtăşesc la 40 zile, fără spovedanie şi fără să mănânce ceva înainte de împărtăşanie. Copiii după 7 ani, ţin post ca şi părinţii şi se spovedesc, după care se împărtăşesc. (Sursa: parinteleilarionargatu.ro)
Este foarte important ca Sfânta Împărtăşanie să nu se transforme într-o procedură săptămânală, atunci când copilul se alintă sau ţipă în faţa Potirului, fără a se gândi ce face. Dacă vedeţi că fiul sau fiica se comportă astfel sau se bate cu vreun copil, să nu-i permiteţi să se apropie de Sfânta Împărtăşanie. Fie ca el să înţeleagă că nu se poate împărtăşi de fiecare dată şi oricum. Astfel, copilul va avea o atitudine mai evlavioasă faţă de Euharistie. Mai bine să se împărtăşească mai rar decât doriţi, doar pentru a putea înţelege de ce vine la biserică. Este foarte important ca părinţii să nu vadă primirea Împărtăşaniei ca pe o magie, lăsând în seama Domnului ceea ce pot face ei. Domnul aşteaptă de la noi să facem ceea ce putem şi trebuie să facem, inclusiv în atitudinea noastră faţă de copii. Doar acolo unde nu mai avem putere ne va ajuta harul lui Dumnezeu. După cum se spune în altă Taină a Bisericii, Cel care cele neputincioase le vindecă şi cele cu lipsă le plineşte. Dar trebuie să faci singur ceea ce-ţi stă în putere. (Sursa: eparhiaargesului.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.