Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În organizarea asociației Ihtis, în parteneriat cu Dorohoi News, pietonalul din Dorohoi, a găzduit sâmbătă 5 mai 2012, prima ediție a manifestării cultural-artistice „Solidaritate fără vârstă”, dedicată Zilei Mondiale împotriva discriminării. „Astăzi, membrii, voluntarii și colaboratorii Asociației Ihtis și-au propus să vină în fața publicului dorohoian cu un mesaj simplu ”, a spus în deschidere prezentatoarea programului, Carina Ungureanu.
Prezent la activitate, primarul Dorin Alexandrescu, a evidențiat într-o manieră emoționantă semnificația momentului „Evenimentul de astăzi reprezintă un nou pas pentru normalitate și integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale. Nu trebuie să uităm că suntem diferiți dar ne unesc idealuri, speranțe și vise. De aceea trebuie ca în fiecare zi să luptăm cu propriile prejudecăți, să fim azi mai buni ca ieri, să acordăm atenția necesară semenilor noștri aflați în dificultate pentru că doar împreună putem să parcurgem drumul uneori anevoios pentru realizarea acestora.”
Profesorul Corneliu Drescanu a evidențiat în argumentarea evenimentului, impactul unei astfel de inițiative și aspectele sociale care caracterizează optica socială privind persoanele cu nevoi speciale: reglementarea Consiliului Europei cu referire la o strategie coerentă pentru persoanele aflate în dificultate sau în situații cu handicap, obiectivele prioritare ale readaptării persoanelor cu dizabilități prin integrarea lor economică și socială, în cadrul conceptual de acțiune la scară continentală, națională regională și locală, ameliorarea calității vieții și serviciilor. „Este nevoie ultimativă de a ne schimba atitudinea și de a dezvolta o comunitate flexibilă, revizuind normele sociale în sprijinul unui mediu accesibil eliminând barierele și favorizând dezvoltarea unor cetățeni independenți și socialmente utili”, a mai evidențiat cadrul didactic.
Mici și mari locuitori ai Dorohoiului și a localităților învecinate, au aplaudat, au cântat și au dansat împreună cu „artiștii”, împletind trăirea solidară cu cea artistică, într-o zi culturală de referință pentru municipiul Dorohoi. După evoluția formațiilor artistice s-au distribuit cărți ale Asociației Ihtis și s-au completat chestionare cuprinzând întrebări pe tema A fi special este darul umanității.
„Vedem la tot pasul tineri care își trăiesc libertatea fără nicio limită, fără a privi la cei din jur, care au nevoie de solidaritatea noastră, apărând astfel diferențe de mentalitate”, a spus pentru Dorohoi News, eleva Oana Enache-Saviuc.
„Evenimentul s-a dorit a fi o pledoarie pe bază de voluntariat, în contaxtul -Anului european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații-, demersul nostru este și un manifest pentru o societate care să permită fiecărui membru al ei să își împlinească destinul”, a precizat pentru Dorohoi News, Mihaela Mihăescu. (DorohoiNews.ro)
Vezi Galerie Foto de la eveniment, Click AICI!
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.