Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

carti

Poposind iarăşi pe meleagurile Ţării Sfinte, după un scurt concediu după mine meritat, iată-mă iarăşi la datorie pentru a furniza cititorilor mei, cât mai multe noutăţi şi veşti literare-culturale. Dar, după cum este ştiut parcă şi Institutul Cultural Român din Tel Aviv, păruse că şi-ar fi redus activitatea care la timpul său era foarte fructoasă şi destul de elogioasă, nu exagerez, în acest colţ putem spune rupt din rai. Dar, zic eu, hai să respectăm această perioadă a concediilor şi vom urmării viitorul.
  
Punând la socoteală Noul An Evreiesc cât şi Sărbătorile de Toamnă din Israel, strâns legate de concediile masive ale cetăţenilor care în acest timp se găsesc într-o masivă expediţie de concedii peste hotare, mai toate activităţile stagnează, iar în cazul nostru şi cercurile cât şi cenaclurile literare ale românilor noştrii israilieni se găsesc într-o meritată vacanţă. Dar, totusi ca să fiu în pas cu vremea şi să nu rămân dator nimănuia, doresc să relatez de apariţia în dulcea limbă românească, a mai multor volume care desigur merită amintite.
  
De curând a ieşit de sub tipar la editura „Hasefer” din Bucureşti, o adevărată culegere de miniaturi umoristice, sub simbolicul titlu „TOATE SPECTACOLE SUNT UNICE”. Amintesc şi de noua carte de poezii al inepuizabilul Harry Ross, „CÂND STELELE SE STING” care se vreau într-un fel a fi aventuri lirice, unde crezul autorului „este că poezia este un elixir pentru orice rană, pentru orice supărare, pentru orice nelinişte”. Dar recordul apariţiilor acestei perioade este o cartea de mult promisă şi aşteptată de marele public cu cronici rimate umoristice, intitulată: „TALMEŞ – BALMEŞ”, de Lică Bluthal, cunoscut scriitor umorist şi autor al mai multor scenarii al genului. Doresc să amintesc şi de noua carte al cunoscutului G. Mosari intitulată semnificativ; „LUMEA PE TOATE FEŢELE”, carte de povestiri, amintiri şi mult umor sau volumul „LUMEA UITĂRII” de Dr. Iancu Iulius, carte ce prezintă biografia generaţiei ameninţată de boala Alzheimer şi confruntarea zilnică cu ea.
  
Din surse apropiate, verificate şi precise toamna românească din Israel se anunţă destul de propice în activitaţi şi şezători cultural-literare. Mai în toate oraşele ţării, cunoscând că în multe din localităţile israiliene se găsesc cercuri şi uniuni bine organizate cu vechi state de serviciu în munca culturală, unde pe lângă bibliotecile cu carte românească, sălile de festivităţi sunt populate cu românii noştrii dornici să audă sau să citească o dulce vorbă românească. (de Paloma Lăpuşneanu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

carti
DorohoiNews.ro, 22-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro