Când ai venit pe lume, te-a strâns iubitor la pieptul cald. Tu i-ai mulţumit ţipând cât te-au ţinut plămânii.
Când aveai 1 an, te-a hrănit şi te-a spălat. Tu i-ai mulţumit plângând toată noaptea.
Când aveai 2 ani, te-a învăţat să mergi. Tu i-ai mulţumit fugând de ea când te striga.
Când aveai 3 ani, îţi făcea toate mâncărurile cu dragoste. Tu i-ai mulţumit aruncând farfuria pe jos.
Când aveai 4 ani, ţi-a cumpărat carioci. Tu i-ai mulţumit colorând pereţii sufrageriei.
Când aveai 5 ani, ţi-a cumpărat cea mai frumoasă ţinută de Sărbători. Tu i-ai mulţumit sărind în cea mai apropiată băltă.
Când aveai 6 ani, te-a dus de mână la şcoală. Tu i-ai mulţumit ţipând “NU VREAU SĂ MERG!”.
Când aveai 7 ani, ţi-a cumpărat o minge de fotbal. Tu i-ai mulţumit spărgând geamul vecinilor.
Când aveai 8 ani, ţi-a cumpărat o îngheţată. Tu i-ai mulţumit punânduţi-o pe toată în poală.
Când aveai 9 ani, ţi-a plătit lecţii de pian. Tu i-ai mulţumit prin a nu exersa nici măcar o secundă.
Când aveai 10 ani, te-a dus peste tot de la gimnastică, la fotbal, apoi la ziua de naştere a unui prieten. Tu i-ai mulţumit sărind din maşină şi plecând fără să te uiţi înapoi.
Când aveai 11 ani, te-a dus pe tine şi pe prietenii tăi la film. Tu i-ai mulţumit stând pe alt rând.
Când aveai 12 ani, te-a rugat să nu te uiţi la anumite genuri de emisiuni TV. Tu i-ai mulţumit aşteptând să plece şi uitându-te pe furiş.
Când aveai 13 ani, ţi-a sugerat o anumită tunsoare. Tu i-ai mulţumit reproşându-i că nu are gusturi.
Când aveai 15 ani, s-a întors de la serviciu aşteptând o îmbrăţişare. Tu i-ai mulţumit încuindu-ţi uşa la dormitor.
Când aveai 18 ani, a plâns că ai terminat liceul. Tu i-ai mulţumit stând la petrecerea de absolvire toată noaptea.
Când aveai 19 ani, te-a condus la facultate. Tu i-ai mulţumit evitând să te vadă colegii pentru a nu te face de râs.
Când aveai 20 ani, te-a întrebat dacă te vezi cu cineva. Tu i-ai mulţumit răspunzându-i “Nu e treaba ta!”.
Când aveai 21 ani, şi-a sugerat câteva exemple de cariere demne de urmat. Tu i-ai mulţumit răspunzându-i “Nu vreau să ajung ca tine”.
Când aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea nişte sfaturi legate de copil. Tu i-ai mulţumit spunându-i „Lucurile nu mai sunt cum erau pe vremea ta”.
Când aveai 40 de ani te-a sunat să-ţi reamintească de ziua unei rude. Tu i-ai mulţumit spunându-i “NU am timp acum”.
Când aveai 50 de ani te-a sunat să-ţi spună că e bolnavă şi că are nevoie de tine. Tu i-ai mulţumit considerând-o o povară.

Şi-apoi, dintr-o dată, nu mai este. Toate lucrurile pe care nu le-ai făcut până atunci te lovesc precum un fulger. Ai vrea să poţi schimba ceva, dar… e prea târziu.

Să învăţăm să ne preţuim mama, să o iubim, să o respectăm, chiar dacă nu suntem tot timpul de acord cu părerile ei. Altfel, odată cu dispariţia ei, tot ce vom avea vor fi doar regretele că n-am făcut ce ar fi trebuit, la momentul oportun.

GALERIE FOTO