Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Festivitatea de premiere a concursurilor „Saşa Pană” (ediţia a V-a) şi „Artur Verona” (ediţia a VII-a), a debutat vineri, 5 octombrie 2012, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, prin cuvântul primarului municipiului, ing. Dorin Alexandrescu, care a declarat: „Administraţia oraşului Dorohoi a iniţiat împreună cu Casa Municipală de Cultură, în ultimii ani, o serie de competiţii şcolare, de anvengură, pentru copii, pe care le-am dorit a fi reprezentative şi care şi-au propus să descopere şi să promoveze tinere talente, să le sprijine, incluzând aici şi pe creatorii de poezie sau pasionaţii de pictură. Încrederea cu care întreaga comunitate a Dorohoiului priveşte şcoala şi implicarea cadrelor didactice, ne dă certitudinea că rezultatele participării elevilor la diferite competiţii, vor contribui la o nouă devenire a imaginii oraşului, la standardele aşteptate.”
Evaluările lucrărilor au fost efectuate de jurii distincte, cu participarea prof. dr. Ciprian Voloc, prof. Aurelian Antal-artist plastic, prof. Titus Tomiuc şi prof. Corneliu Drescanu. Şi la premiere, copiii şi-au trăit, pur şi simplu, vârsta. Este de remarcat această stare, în comparaţie cu alte ieşiri în public, la celelalte manifestări care au marcat Zilele oraşului, acoperite mai ales de grija atingerii unui aspect şi a unei apariţii duse voit dincolo de starea firească a copilăriei.
Câţi dintre ei vor fi câştigaţi pentru o traiectorie artistică se va vedea în timp. Disponibilităţi, fie şi incipiente, au arătat îndeosebi câştigătorii premiilor puse în concursuri:
Concursul „Saşa Pană”
GIMNAZIU – Sandu Lavinia (Şcoala nr. 8 „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi) – Premiul I; Lefter Sorina Cristina (Şcoala nr. 2 „Ştefan cel Mare”) – Premiul al II-lea; Enachi-Saviuc-Pavăl Oana (Şcoala nr. 5 „Spiru Haret”) – Premiul al III-lea;
LICEU – Dupu Diana (C. N. „Gr. Ghica”) – Premiul I; Dupu Ioana Nicoleta (C. N. „Gr. Ghica”) - Premiul al II-lea; Gîbu Ana Maria (C. N. „Gr. Ghica”) - Premiul al III-lea;
Concursul de pictură „Artur Verona”
CLASELE I-IV, Premiul I a fost obţinut de Ursache Maria Alexandra (Şcoala Cornerstone), o elevă extrem de promiţătoare, asupra căreia publicaţia noastră va reveni cu un medalion artistic; la acest ciclu, s-au mai acordat pe clase, premii - Premiul I – clasa a III-a (Şcoala nr. 7 „Al. I. Cuza” – inv. Marcela Racu şi Maria Şerban); Premiul al II-lea – clasa I (Şcoala nr. 2 „Ştefan cel Mare”); Premiul al III-lea - clasa a III-a (Şcoala nr. 7 „Al. I. Cuza” – inv. Daniela Alina Onofrei şi clasa a IV-a – prof. Alexa Gheorghe);
CLASELE V-VIII - Premiul I - Sandu Lavinia (Şcoala nr. 8 „Mihail Kogălniceanu”); Premiul al II-lea – Honceru Iasmina (Şcoala nr. 7 „Al. I. Cuza”); Premiul al III-lea – Streteanu Bianca şi Gafincu Anca (Şcoala nr. 8 „Mihail Kogălniceanu”);
LICEU, Premiul I – Roman Giorgiana-Ioana (Clubul Copiilor şi Elevilor – prof. Daniel Puhacel); Premiul al II-lea – Apetria Gabriel Ştefan (Clubul Copiilor şi Elevilor); Premiul al III-lea – Avadanei Elena (Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob”).
„Competiţiile şi-au propus, an de an, să stimuleze creativitatea, rafinamentul şi subtilitatea lirică sau artistico-plastică, cât şi inventivitatea copiilor şi elevilor participanţi. Prin acest gen de activităţi, instituţia noastră doreşte să-i orienteze pe aceştia, alături de şcoală la o petrecere adecvată a timpului liber.”, ne-a precizat, la finalul activităţii, Valuţa Murariu, directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi, principalul organizator al celor două concursuri.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.