Aşa cum precis a mai amintit pe undeva, de data aceasta am convenit cu Sara, soţia mea ca în obişnuita noastră incursiune actuală ce o realizam aproape anual spre “ţărmurile” bine cunoscute nouă, Iaşul şi bine înţeles Dorohoiul, să nu anunţăm pe nimeni, şi să “aterizăm” cum se spune ne anunţaţi, cu alte cuvinte “pe ne pusă masă” creiend adevărate surprize, prinzînd în diferite ipostaze, cît de cît mai nostime şi interesante, pe numeroşii noştrii prieteni, foşti colegi de breaslă şi de ce nu, chiar numeroasele noastre cunoştinţe pe care ni le-am propus să-i vizităm, dînd astfel pe această cale chiar şi un răspuns direct tuturora care ne întreabă: “dece an de an alegem acelaşi traseu” cu alte cuvinte: de ce numai “Iaşi”, şi “Dorohoi”.
  
Spre exemplificare ia-şi ruga să ne citeasca rîndurile de faţă, amintindu-le totodată că avem în aceste locuri unde am copilărit şi ne-am petrecut majoritatea tinereţii noastre, pe lîngă amintirea şi nostalgia locurile de neuitat, care nu-i cazul să le reamintesc; mulţi prieteni de o viaţă, oameni fabulosi, pentru care ne-ar trebui pagini nesfirşite pentru a cuprinde mai toate relevaţiile cu care împreună ne-am sădit în inimile noastre bucuria, entuziasmul şi dragostea prieteniei adevărate. Legătura ce s-a creiat între noi cu multe decenii în urmă, a rezistat şi va rezista cu siguranţă, indiferent de mersul timpului sau a distanţei ce ne desparte…
  
Incredibil dar adevărat. Faptele s-au derulat chiar în Iaşul zilelor noastre. Ajunşi în “dulcele tîrg al ieşilor” ne-am trezit cu o mare surpriză. Vorba aia trăim în secolul vitezei, iar “mobilul” este la modă, fapt ce duce “străinul” cu alte cuvinte turistului “picat” în marele oraş al Moldovei contemporane să fie pur şi simplu rupt de lume, sufocat, fără nici un mijloc de comunicare, lucru ce ni s-a întîmplat şi nouă. Ca fapt divers si de reţinut, noi nu obişnuim din motive personale şi generale să luăm cu noi “peste mări şi ţări”, o astfel de comoară, cu alte cuvinte “mobilul” cu pricina.
  
Nu vreau să minimalizes sau cumva să exagerez faptul amintit, dar pentru noi  hotelul “Astoria” constituie locul destinaţiei noastre permanente, cu alte cuvinte locul de cazare al tuturor sejururilor petrecute la Iaşi. Cunoscîndu-l, printre altele mai ştiam că în cinta sa exista 2-3 telefoane publice pe bază de aşa zisa “cartelă” telefonică. Dar dezamăgirea devenise fatală, fiind informaţi chiar de biroul de primire a hotelului că, societatea telefonică locală le-a ridicat ca nerentabile…
  
Bine înţeles ca tot omul, amîndoi am intrat în alertă, o adevărată stare de stress, dar după o zi două de suspans hollywoodian ne-a venit o ideie mai mult decît salvatoare, amintindu-ne de e-meilurile noastre ce “zac” liniştite în computer… Da, c-am aşa s-au întîmplat lucrurile la sfîrşitul lui august şi începutul lui septembrie 2012 la…Iaşi.
  
Intîlnirea noastră cu prof.dr. Stelea Ovidiu şi simpatica şi amabila sa soţie Beby, inginera proiectant nici de data aceasta nu s-a desmenţit. Ne-am simţit într-adevăr ca acasă, ca între nişte prieteni adevăraţi, cunoştinţe de o veşnicie. Bucuria noastră era şi bucuria lor, iar clipele revederii amintesc ca întotdeuna de sincerele şi bunele relaţii ce există între adevăraţii prieteni…
  
Ne cunoaştem de o viaţă. Să fi fost în jurul anilor 1964-1965. Ei tineri absolvenţi ai facultăţilor clujene au “aterizat” la Iaşi comform repartizărilor ministereale respective. Eu, proaspăt preparator la Disciplina de Propedeutică Stomatologică a tinerei Facultăţi de Stomatologie din cadrul I.M.F.-ului, mi-a revenit aşa zisa sarcină să-l primesc. Dar, din păcate nu pentru mult timp, dat faptului că profesorul Decan a hotărît imediat transferarea sa la Clinica de Ortopedie Stomatologică a facultăţii. Totuşi ne-am împretenit, iar legăturile noastre consolidîndu-se cu timpul, persistă pînă în zilele noastre. A-şi aminti cu această ocazie că minunatul meu prieten a fost îndrumătorul şi pedagogul Sarei în timpul diferitelor stagii de specializare…
 
Profesorul Stelea, momentan pensionar, are şi coordonează un imens Centru Stomatologic chiar în mijlocul Iaşului patriarhal, în Piaţa Unirii, în clădirea cunoscutului cinematograf al oraşului. Impreună cu cei doi fii şi cele două nurori, cu toţii cadre universitare superioare, specializate fiecare în mare pe un domeniu mai propriu al medicinii dentare, pentru că aşa cum îmi spunea nu de mult el însuşi, profesorul: “ne-am specializat cu toţii dorind să cuprindem mai toate parametriile posibile a medicinii dentare moderne, pentru a face faţă în mai toate cazurile cerute pretenţilor eventualilor pacienţi potenţiali”.
  
Pentru noi prezentul este un trecut clădit de amintiri. Iată-ne de data aceasta, faţă în faţă cu medicul primar sţomatolog Dr. Popescu Dan-Drajna la clinica sa privată din Aleia Rozelor Nr.2. Pare ciudat dar totuşi adevărat. A fost printre primii mei studenţi, pentru ca apoi datorită împrejurărilor mi-a devenit director la Centrul Stomatologic Nr. 2. Ca fapt divers, venind neanunţat, l-am surprins cred, în timpul unei exstracţii, iar eu fără să mai recurg la politeţia care obligă, am intrat direct în cabinet. Ne venindu-i a crede că mă vede în prisma uşii cabinetului, fie vorba între noi, cred că dacă era vorba de un începător în ale “meseriei” scăpa cleştele din mînă. In rest plimbări, amintiri şi multe…fotografii. 

A-şi dori să închei totuşi acest mic şi îmbucurător intenerar, amintind de surpriza plăcută ivită soţiei mele, întîlnirea cu fosta ei colegă de liceu, din anii Botoşanului de altădată, medicul specialist stomatolog Ana-Maria Rucinschi. de Ioşef- Ioju Haimovici

GALERIE FOTO