Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Haimovici

Aşa cum precis a mai amintit pe undeva, de data aceasta am convenit cu Sara, soţia mea ca în obişnuita noastră incursiune actuală ce o realizam aproape anual spre “ţărmurile” bine cunoscute nouă, Iaşul şi bine înţeles Dorohoiul, să nu anunţăm pe nimeni, şi să “aterizăm” cum se spune ne anunţaţi, cu alte cuvinte “pe ne pusă masă” creiend adevărate surprize, prinzînd în diferite ipostaze, cît de cît mai nostime şi interesante, pe numeroşii noştrii prieteni, foşti colegi de breaslă şi de ce nu, chiar numeroasele noastre cunoştinţe pe care ni le-am propus să-i vizităm, dînd astfel pe această cale chiar şi un răspuns direct tuturora care ne întreabă: “dece an de an alegem acelaşi traseu” cu alte cuvinte: de ce numai “Iaşi”, şi “Dorohoi”.
  
Spre exemplificare ia-şi ruga să ne citeasca rîndurile de faţă, amintindu-le totodată că avem în aceste locuri unde am copilărit şi ne-am petrecut majoritatea tinereţii noastre, pe lîngă amintirea şi nostalgia locurile de neuitat, care nu-i cazul să le reamintesc; mulţi prieteni de o viaţă, oameni fabulosi, pentru care ne-ar trebui pagini nesfirşite pentru a cuprinde mai toate relevaţiile cu care împreună ne-am sădit în inimile noastre bucuria, entuziasmul şi dragostea prieteniei adevărate. Legătura ce s-a creiat între noi cu multe decenii în urmă, a rezistat şi va rezista cu siguranţă, indiferent de mersul timpului sau a distanţei ce ne desparte…
  
Incredibil dar adevărat. Faptele s-au derulat chiar în Iaşul zilelor noastre. Ajunşi în “dulcele tîrg al ieşilor” ne-am trezit cu o mare surpriză. Vorba aia trăim în secolul vitezei, iar “mobilul” este la modă, fapt ce duce “străinul” cu alte cuvinte turistului “picat” în marele oraş al Moldovei contemporane să fie pur şi simplu rupt de lume, sufocat, fără nici un mijloc de comunicare, lucru ce ni s-a întîmplat şi nouă. Ca fapt divers si de reţinut, noi nu obişnuim din motive personale şi generale să luăm cu noi “peste mări şi ţări”, o astfel de comoară, cu alte cuvinte “mobilul” cu pricina.
  
Nu vreau să minimalizes sau cumva să exagerez faptul amintit, dar pentru noi  hotelul “Astoria” constituie locul destinaţiei noastre permanente, cu alte cuvinte locul de cazare al tuturor sejururilor petrecute la Iaşi. Cunoscîndu-l, printre altele mai ştiam că în cinta sa exista 2-3 telefoane publice pe bază de aşa zisa “cartelă” telefonică. Dar dezamăgirea devenise fatală, fiind informaţi chiar de biroul de primire a hotelului că, societatea telefonică locală le-a ridicat ca nerentabile…
  
Bine înţeles ca tot omul, amîndoi am intrat în alertă, o adevărată stare de stress, dar după o zi două de suspans hollywoodian ne-a venit o ideie mai mult decît salvatoare, amintindu-ne de e-meilurile noastre ce “zac” liniştite în computer… Da, c-am aşa s-au întîmplat lucrurile la sfîrşitul lui august şi începutul lui septembrie 2012 la…Iaşi.
  
Intîlnirea noastră cu prof.dr. Stelea Ovidiu şi simpatica şi amabila sa soţie Beby, inginera proiectant nici de data aceasta nu s-a desmenţit. Ne-am simţit într-adevăr ca acasă, ca între nişte prieteni adevăraţi, cunoştinţe de o veşnicie. Bucuria noastră era şi bucuria lor, iar clipele revederii amintesc ca întotdeuna de sincerele şi bunele relaţii ce există între adevăraţii prieteni…
  
Ne cunoaştem de o viaţă. Să fi fost în jurul anilor 1964-1965. Ei tineri absolvenţi ai facultăţilor clujene au “aterizat” la Iaşi comform repartizărilor ministereale respective. Eu, proaspăt preparator la Disciplina de Propedeutică Stomatologică a tinerei Facultăţi de Stomatologie din cadrul I.M.F.-ului, mi-a revenit aşa zisa sarcină să-l primesc. Dar, din păcate nu pentru mult timp, dat faptului că profesorul Decan a hotărît imediat transferarea sa la Clinica de Ortopedie Stomatologică a facultăţii. Totuşi ne-am împretenit, iar legăturile noastre consolidîndu-se cu timpul, persistă pînă în zilele noastre. A-şi aminti cu această ocazie că minunatul meu prieten a fost îndrumătorul şi pedagogul Sarei în timpul diferitelor stagii de specializare…
 
Profesorul Stelea, momentan pensionar, are şi coordonează un imens Centru Stomatologic chiar în mijlocul Iaşului patriarhal, în Piaţa Unirii, în clădirea cunoscutului cinematograf al oraşului. Impreună cu cei doi fii şi cele două nurori, cu toţii cadre universitare superioare, specializate fiecare în mare pe un domeniu mai propriu al medicinii dentare, pentru că aşa cum îmi spunea nu de mult el însuşi, profesorul: “ne-am specializat cu toţii dorind să cuprindem mai toate parametriile posibile a medicinii dentare moderne, pentru a face faţă în mai toate cazurile cerute pretenţilor eventualilor pacienţi potenţiali”.
  
Pentru noi prezentul este un trecut clădit de amintiri. Iată-ne de data aceasta, faţă în faţă cu medicul primar sţomatolog Dr. Popescu Dan-Drajna la clinica sa privată din Aleia Rozelor Nr.2. Pare ciudat dar totuşi adevărat. A fost printre primii mei studenţi, pentru ca apoi datorită împrejurărilor mi-a devenit director la Centrul Stomatologic Nr. 2. Ca fapt divers, venind neanunţat, l-am surprins cred, în timpul unei exstracţii, iar eu fără să mai recurg la politeţia care obligă, am intrat direct în cabinet. Ne venindu-i a crede că mă vede în prisma uşii cabinetului, fie vorba între noi, cred că dacă era vorba de un începător în ale “meseriei” scăpa cleştele din mînă. In rest plimbări, amintiri şi multe…fotografii. 

A-şi dori să închei totuşi acest mic şi îmbucurător intenerar, amintind de surpriza plăcută ivită soţiei mele, întîlnirea cu fosta ei colegă de liceu, din anii Botoşanului de altădată, medicul specialist stomatolog Ana-Maria Rucinschi. de Ioşef- Ioju Haimovici

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

HaimoviciHaimovici (2)Haimovici (3)Haimovici (4)Haimovici (5)Haimovici (8)
DorohoiNews.ro, 14-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.10.2012 la 11:06

Bravo. Aveti de toate. Sunteti o revista, un ziar, un adevarat magazin publicistic, cu actualitati locale, nationale si generale la zi.Iarasi bravo. Ne laudam cu voi.

23.10.2012 la 08:49

Va admir pentru varietatea publicatiei.

17.10.2012 la 10:58

Mereu prezentati nouatati care ridica prestigiul gazetei.

16.10.2012 la 11:38

Numai cumparam ziarele noastre.. Stirile locale si generale care ni le furnizati sunt destul de relevante si interesante, iar un articol ca cel alaturat intareste valoarea ziarului dumneavoastra. Va multumim.

15.10.2012 la 11:47

Prin tot ce publicati, reiese mereu pe zi ce trece ca sunteti o publicatie de neintrecut si de invidiat.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi, ...

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni
Vand casa in comuna Mihaileni, renovata,1000 mp curte, 2000 mp arabil, 3 camere, baie, fosa, fantana, ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară Iuliana ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei I A al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi,  elevi și părinți ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro