Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Conform unor surse din Guvern, citate de Economica.net, prima ajustare de preţ se va face de la 1 iulie, când preţul pe care îl plătesc consumatorii casnici va creşte cu circa 6%.
„Preţul gazului va creşte cu câte 6 lei/MWh în fiecare an, până în 2018. Am reuşit să convingem FMI să ne oprim la 78 de lei/MWh, de la 90 de lei/MWh cât doreau ei iniţial", arată sursele citate.
Memorandumul de înţelegere cu FMI, din care face parte şi calendarul de liberalizare al preţului gazelor, se aprobă azi în sedinţă de Guvern. Din aprilie, prețul la gaze variază de la un județ la altul. Cel mai scump este în județele din nordul României.
Astfel, diferenţa între preţul plătit de un român din sudul ţării (Muntenia, Dobrogea, Oltenia) şi unul din nord (Transilvania, Moldova, Maramureş şi Banat) este de aproape 16%.
Preţul final al gazelor naturale plătite de consumatorii casnici va creşte de la 1 iulie cu 5-8%, declarase încă din luna aprilie șeful ANRE, Niculae Havrileţ.
Potrivit acestuia, sumpirea gazelor naturale este cauzată de liberalizarea preţului de producţie a gazelor naturale, proces asumat de Guvern faţă de Comisia Europană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
„Prețul final va crește cu circa 5 — 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul 2015-2016. Este vorba de o medie pentru că prețul pe regiuni va depinde de fiecare operator în parte. Această majorare se va simți practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este mic și nu se mai consumă gaze pentru încălzire", a explicat Havrileț.
Începând cu data de 1 aprilie 2015, prețurile gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici au scăzut, în medie, cu 3,9% potrivit ANRE.
Facturile la gaze vor conține de acum înainte și sumele pe care urmează să le plătești în următoarele două luni.
Furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a ţării va insera în factura pentru clienţii casnici şi estimările de consum pentru următoarele două luni calendaristice.
GDF Suez susţine că, ştiind cât va avea de plată la gaze în următoarele luni, cetăţeanul îşi va chivernisi mai bine banii, informează Economica.net. Furnizorul francez îţi va prezenta scris, pe lângă suma pe care o ai de plătit pe lunile în care s-a făcut regularizarea şi sumele pe care le vei avea de plătit pe parcursul lunii curente şi al următoarelor două luni, pe bază de estimări de consum. Sursa: Realitatea.net
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.