Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

fonduri europene

Din data de 15 iunie, toţi fermierii pot depune proiecte pentru a obţine fonduri de la UE. Sfatul secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, George Turtoi, este ca agricultorii să mizeze pe activităţile cu tradiţie în România: creşterea vacilor şi oilor sau cultivarea cerealelor.

După mai multe amânări, România a primit acordul final de la Uniunea Europeană pentru finanţarea fermierilor prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Până acum, au fost deschise două măsuri, iar din data de 15 iunie vor fi lansate toate măsurile din cadrul programului.

Sfatul secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, George Turtoi, pentru agricultori este ca în noul PNDR să evite înfiinţarea fermelor de nişă. „Din experiența acumulată din programul desfăşurat în perioada 2007-2013, vă spun că fermele de nişă nu funcţionează. Uitaţi-vă că nu mai avem nicio melcărie, nicio fermă de struți, sau reconversii cu soiuri din străinătate. Pentru cei care nu au o specializare de nișă, să se orienteze pe zonele clasice: cereale, legume-fructe sau solari“, a declarat George Turtoi pentru Capital. Acesta susţine că, în continuare, va exista cerere pentru alimentele de bază, de aceea fermele tradiţionale vor avea întotdeauna succes.

În opinia secretarului de stat, există o psihoză cu fermele de nişă, care s-a creat în urma căutării unui profit rapid. „Asta a vrut toată lumea: să se căpătuiască peste noapte. Spre exemplu, în alte ţări din UE, o persoană care se apucă de un business, face un plan cu un profit de 3%-5% pe an și încearcă să amortizeze investiția în 10 ani. La noi se vrea profit uriaș peste noapte“, explică Turtoi. Un alt lucru care i-ar putea ajuta pe fermieri să obţină mai mulţi bani europeni este asocierea. Oficialul spune că, în alte ţări, cooperative de 200 de producători au forţa să lupte cu marii retaileri. O astfel de asociere ar putea reprezenta o soluţie salvatoare pentru micii fermieri români, care se zbat să supravieţuiască. Totodată, dacă colaborează, fermierii pot accesa fonduri mai mari din partea UE. „Cheia succesului, în acest proiect, este o cooperativă de ferme mici sau medii, care depune un proiect de investiţii ce are în vedere realizarea unui lanţ scurt de aprovizionare. Astfel, agricultorii vor primi finanţare de 90% şi sunt punctaţi de trei ori. O dată pentru că este cooperativă, în al doilea rând, pentru că are un lanţ scurt de aprovizionare şi, în al treilea rând, pentru că se află în plafonul de ferme medii“, a explicat Turtoi.

Mai puţine hârtii
În ceea ce privește birocrația, secretarul de stat a spus că au avut loc niște simplificări. „Noi am încercat să eliminăm o bună parte din avize, şi să le solicităm doar pe cele obligatorii. Am mutat solicitarea tuturor avizelor în etapa de contractare. Ceea ce ne dorim în viitor este ca toate avizele să le putem obține din sistem“, a mai zis Turtoi. El a spus că un prim pas spre această informatizare este faptul că, în prezent, autorităţile pot obţine informaţiile despre firma unui candidat prin accesul direct la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului. Dar simplificarea procedurilor reprezintă o sabie cu două tăişuri: pe de-o parte, sunt mai puţine hârtii, dar pe de alta, poate ridica anumite nelămuriri pentru Comisia Europeană.

Secretarul de stat este încrezător că se va reduce birocraţia, din moment ce candidaţii sunt nevoiţi să-şi depună proiectele pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Astfel, vor fi evitate numeroasele drumuri la sediile Agenţiei, cât şi  discuţiile în contradictoriu dintre candidaţi şi funcţionari. Dacă fermierii au nelămuriri, aceştia pot trimite întrebări către reprezentanţii AFIR prin intermediul site-ului instituţiei, şi într-un timp foarte scurt vor primi răspunsurile. sursa: capital.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

fonduri europene
DorohoiNews.ro, 16-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro