Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o emisiune la Pro TV, că funcţionarii de la Finanţe "nu au dreptul să se revolte".
"Oamenii aceia nu au dreptul să se revolte pentru că au fost doi miniştri ai Finanţelor, Remeş şi Vlădescu, care s-au întâlnit cu capii finanţelor şi cu sindicatele şi i-a întrebat nu vreţi să treceţi pe o grilă corectă de salarizare şi să renunţăm la sistemul de stimulente care nu se ştie cât va mai merge?. Iar răspunsul sindicatelor, răspunsul capilor finanţelor din teritoriu şi de la minister a fost: Nu, menţinem sistemul clientelar. Acest sistem de stimulente îi face dependenţi de fiecare director, directoraş, şi şef de serviciu pe subordonaţi", a afirmat şeful statului.
În opinia şefului statului, protestul de la Ministerul de Finanţe a creat o imagine proastă într-o instituţie extrem de importantă a statului şi a scos la iveală neregulile în sistemul de plăţi.
"Nu s-a văzut bine (protestul de la Ministerul Finanţelor n.r.), mai ales că a creat o imagine prostă într-o instituţie extrem de importantă: Ministerul de Finanţe. Pe de altă parte, dacă intrăm în fondul problemei, este clar că a mai ieşit la suprafaţă o bubă din aceasta clientelară: stimulentele. Stimulente pentru ce? Pentru nerealizarea venturilor în bugetul de stat sau pentru ce?", a spus preşedintele Băsescu.
Integral pe Realitatea.net
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.