Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Amnistia fiscală aprobată

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Executivul va aproba, în ședința de miercuri, ordonanța referitoare la amnistia fiscală pentru persoane fizice și juridice. Ponta a ținut să puncteze faptul că nimeni nu va fi scutit de plata taxelor și impozitelor, ci „vorbim, practic, de un stimulent".

„Miercuri (va fi aprobată ordonanța — n.r.). (Proiectul — n.r.) a fost o săptămână în dezbatere. Am discutat și cu Coaliția pentru Dezvoltarea României și cu toți ceilalți", a declarat Victor Ponta, luni, înainte de ședința conducerii PSD, care are loc la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Ponta, în urma aplicării acestor măsuri, „se încasează mult mai mult la buget" decât prin impunerea unor penalități.

„Nu scutim pe nimeni de plata taxelor și impozitelor. Toată lumea trebuie să și le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii și persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent și anume: dacă îți plătești de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plătești principalul, nu te mai pun să mai plătești acele penalizări la penalizări. (...) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment și, în loc să am o firmă care își plătește toate datoriile la zi și dobânda, o să am o firmă în faliment", a explicat premierul.

Ponta a adăugat că se are în vedere și găsirea unui sistem de recompensare a bunilor platnici.

Potrivit proiectului, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ștergerea penalităților de întârziere la plată, dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind achitarea restanțelor până în martie 2016.

„Propunerea noastră este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie să-l dăm economiei, coroborat cu ceea ce Codul fiscal aduce în 2016, pentru că de o parte ca stat primim mai multe venituri până în martie 2016 atunci când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte, cei care au constângeri vis a-vis de penalitățile pe care trebuie să le suporte față de stat pot să aibă un nou început în economie”, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Potrivit ministrului, se are în vedere și un sistem de recompensare a celor care și-au plătit penalitățile și a celor care sunt ''la zi'' cu plățile. „Așa este normal să facem, să privim spre ambele categorii'', a adăugat Teodorovici, citat de Agerpres.

„Cei care pot beneficia de această ordonanță, în sensul că li se vor șterge din penalități dacă ei își vor stabili un calendar de rambursare către stat, să nu fie blamați pentru că totuși motivele care stau în spatele acestora sunt obiective. Să nu uităm că în anii 2010 — 2012, piața, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care și astăzi trag după acea perioadă din păcate nefastă pentru România”, a mai spus ministrul Finanțelor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Amnistia fiscală aprobată
DorohoiNews.ro, 15-10-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro