Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Proiectul pervede ca cei care nu vor mai avea loc în centrele de cazare vor primi câte 500 de lei pentru a-și închiria o locuință, dar nu mai mult de 12 luni. Același proiect, care va fi trimis spre adoptare Parlamentului, arată că statul intenționează să construiască noi centre de cazare pentru refugiați începand cu anul 2019, potrivit unui comunicat remis realitatea.net.
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, propunere legislativă ce va contribui la consolidarea juridică a drepturilor solicitanților de azil, la creşterea gradului de integrare a beneficiarilor de protecţie internaţională în societatea românească şi, pe de altă parte, la prevenirea cazurilor asociate fenomenelor negative specifice migraţiei ilegale.
Astfel, proiectul de lege cuprinde o serie de prevederi între care: instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreținere.
Pe baza unor date comunicate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult.
Astfel, pentru sezonul cald, cheltuielile lunare totale sunt estimate la 1117 lei, iar pentru sezonul rece la 1185 lei. Aceste valori vor fi aprobate ulterior printr-un alt act normativ. Măsura are în vedere faptul că solicitanții de azil sunt cetățeni străini care din cauza persecuțiilor suferite în țara de origine, pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinie politică, apartenență la un grup social, solicită protecția altui stat.
Prin urmare, aceştia sunt o categorie aparte de străini care din cauza exilului forțat, în marea lor majoritate, se află într-o situație precară, din punct de vedere fizic, psihic cât şi financiar, ceea ce impune ca, pe perioada analizării cererii de azil, statul român să le asigure condiții decente de cazare şi întreținere în conformitate cu normele Uniunii Europene.
Pe de altă parte, în comunicat se precizează că s-a reglementat posibilitatea ca în cazul depășirii capacității de cazare în spațiile administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitanții de azil să poată beneficia, în limita fondurilor disponibile, de o sumă de bani în scopul închirierii unor spații de locuit. Cuantumul acestui ajutor lunar va fi de 1,08 ISR (indicator social de referință. În anul 2015 ISR este în sumă de 500 de lei) și va fi acordat pentru maximum 12 luni. Sursa: Realitatea.net
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.