Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Toate extragerile aferente Loteriei bonurilor fiscale, de la înființare până în prezent, s-au desfășurat cu respectarea deplină a prevederilor legale în vigoare la momentul desfășurării acestora, precum și a principiului transparenței procesului de selectare a bonurilor câștigătoare, iar o eventuală restituire a premiilor acordate nu poate fi pusă în discuție, precizează reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, într-un comunicat de presă.
Aceste precizări vin în urma informațiilor apărute luni în mass media, conform cărora toate premiile de până acum la Loteria bonurilor au fost acordate greșit, deoarece numerele extrase, care compun valoarea bonului fiscal câștigător, au fost aranjate în ordinea inversă celei trecute în regulamentul loteriei bonurilor fiscale.
Potrivit reprezentanților MFP, la extragerea ocazională organizată în data de 13 aprilie a.c. în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul respectiv, Comisia pentru supravegherea efectuării extragerilor, formată din reprezentanți Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și C.N. Loteria Română, s-a reunit la studioul TV al CN Loteria Română pentru a proceda, conform Regulamentului de organizare și desfășurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, la cântărirea bilelor cu care urma a se efectua extragerea precum și la verificarea urnelor.
'În cadrul simulărilor viitoarei extrageri, s-a concluzionat că pot apărea dificultăți în rândul participanților, datorită faptului că în cazul Loteriei bonurilor fiscale cifrele extrase din cele trei urne reprezintă de fapt o valoare exprimată în bani, iar aceasta trebuie citită de la stânga la dreapta. Astfel, pentru ca și ordinea de extragere din urne să fie în concordanță cu modul de citire a rezultatului obținut și pentru a facilita receptarea corectă și a evita confuzia în rândul participanților la Loteria bonurilor fiscale, Comisia a decis să procedeze, în cadrul celei de a III-a etape, care se referă la suma câștigătoare, la extragerea bilelor începând cu cifra sutelor', se menționează în comunicat.
Reprezentanții MFP susțin că această măsură nu a afectat în niciun fel caracterul aleator al extragerii, 'care în fapt reprezintă singura condiție de fond a unei extrageri loteristice care garantează nevicierea rezultatului'.
Aceștia subliniază că decizia a fost făcută publică și astfel, în cadrul extragerii televizate, transmise în direct și în prezența reprezentanților mass-media, s-a precizat în mod transparent că prima cifră extrasă în cadrul celei de-a III-a etape este cea a sutelor, urmată de cea a zecilor, respectiv a unităților.
'Începând cu cea de-a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale, desfășurată în data de 28 iunie 2015, și până în prezent, pentru stabilirea zilei și sumei câștigătoare a bonurilor fiscale, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, precum și cele ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 417/2015 pentru aprobarea Instrucțiunilor de punere în aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare și desfășurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului și conținutului cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum și pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, modificat și completat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 755/2015', se mai menționează în comunicat. Sursa: agerpres.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.