Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Salariile bugetarilor vor creşte

Salariile angajaţilor din sectorul bugetar vor creşte anul viitor, dar nu vor reveni la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% aplicată de la 1 iulie 2010, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax. Guvernatorul BNR crede că Guvernul şi-a făcut treaba din punct de vedere al nevoii de ajustare a economiei.
    "Reducerea de 25% (a salariilor bugetarilor - n.r.) s-a aplicat la jumătate de an, ceea ce înseamnă, chiar cu vorbele domnului Vlădescu (fost ministru al Finanţelor - n.r.), că dacă s-ar fi aplicat de la începutul anului ar fi fost doar de circa 12%. (...) Cu alte cuvinte, pentru că o anumită reducere va trebui să rămână şi la anul, indiferent de cât va fi inflaţia, asta iarăşi pe un calcul aritmetic simplu, scăderea de la anul, comparativ cu 2009, adică începutul acestui an, va fi mult mai mică decât cea care s-a aplicat începând cu 1 iulie 2010", a declarat Isărescu, la o emisiune TV.
    În plus , guvernul BNR consideră că Guvernul şi-a făcut treaba de la începutul crizei, în ceea ce priveşte nevoia de ajustare a economiei.
    "Acum ar trebui să explicăm ce înseamnă ajustare. Şi fac două precizări: ajustarea era inevitabilă în România, din timp ce nu mai aveam acele intrări de capital, apoi ajustarea macroeconomică se poate întâmpla oriunde", a continuat Isărescu.
    Totodată, guvernatorul BNR a afirmat că TVA va rămâne la nivelul actual "cel puţin câţiva ani" întrucât, altfel s-ar crea o instabilitate fiscală totală.
    "Noi avem un nivel de impozitare relativ scăzut la impozitele mari, fără TVA, că acum cu TVA-ul acesta suntem cu unul dintre cele mai înalte niveluri de impozitare din Europa", a spus Isărescu.
    Întrebat dacă nivelul actual al TVA va fi menţinut, Isărescu a afirmat: "Cel puţin câţiva ani, că altfel înseamnă că am introdus o instabilitate fiscală totală în ţara asta".
    Guvernul a decis să majoreze TVA de la 19% la 24%, de la 1 iulie, măsura făcând parte dintr-un pachet de măsuri de austeritate aprobat pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar pentru acest an de 6,8% din PIB.

sursa: Ziare.ro
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Salariile bugetarilor vor creşte
DorohoiNews.ro, 09-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro