Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Din 2017, sumele de bani sechestrate sau cele obţinute prin valorificare bunurilor de la persoanele cercetate vor fi depuse, pe timpul procesului penal, într-un cont bancar unic, al Agenţiei de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), a declarat directorul instituţiei, Cornel Călinescu.
Începând cu anul 2017, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, va putea administra, pe timpul procesului penal, bunurile mobile cu valoare de peste 15.000 de euro, găsite şi sechestrate de la persoanele acuzate de fapte penale, a anunţat directorul instituţiei, Cornel Călinescu, luni, în cadrul unei conferinţei de presă. Potrivit acestuia, a fost demarată procedura de inventariere a bunurilor mobile sechestrate, aflate în acest moment în România, pentru a fi mai uşor de valorificat, începând cu 2017 când va deveni operaţională Agenţia.
Pentru a putea avea o imagine clară asupra sumelor aflate efectiv la dispoziţia statului român, în vederea confiscării sau reparării prejudiciilor, va fi creat un cont bancar unic unde vor fi depuşi banii, până la decizia definitivă a instanţei. „Sumele care până acum se puneau în contul unei unităţi bancare, în apropierea unităţii de parchet, se vor pune, începând cu operaţionalizare agenţiei, în contul unic al agenţiei. Inspectorul de administrare va trebui să aibă o evidenţă foarte clară a tuturor intrărilor şi ieşirilor din acest cont, pentru că va fi o situaţie care va avea o fluctuaţie în timp. Măsurile asiguratorii nu sunt definitive, e foarte posibil să ne aflăm în situaţia în care această măsură se ridică şi atunci suma trebuie restituită", a declarat Cornel Călinescu. Potrivit sursei citate, în cazul valorificării bunurilor mobile sechestrate atribuţiile le revin inspectorilor de administraţie, agenţia propunându-şi la acest moment angajarea a 30 de specialişti.
„Avem spre exemplu un autovehicul de peste 20.000 de euro. Acest autovehicul trebuie preluat, trebuie evaluat la momentul zero şi depozitat în condiţii care să nu genereze un prejudiciu cu trecerea timpului. Inspectorul poate formula o propunere procurorului de caz pentru a dispune valorificarea anticipată a acestui bun", a declarat Cornel Călinescu.
„În cazul în care am un tablou de Grigorescu probabil că nu o să-l vând la momentul în care îl confisc, pentru a-i conserva valoarea. De la inspectorul fiscal se aşteaptă să facă o evaluare de piaţă. Propunerea e cenzurată de procurorul de caz, în cele din urmă de un judecător", a explicat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Pe lângă activitatea de administrare a bunurilor mobile sechestrate, în cadrul agenţiei va fi şi un departament de cooperare internaţională. "O faptă săvârşită, spre exemplu, de un cetăţean român pe teritorul unui stat membru al Uniunii Europene, o infracţiune de prejudiciu. Colegii nostri din ţara respectivă ne contactează, noi fiind punctul naţional în acest domeniu, şi în limite de schimb foarte scurte, între şapte zile şi opt ore, avem obligaţia de a formula un răspuns preliminar cu privire la bunurile, activele pe care respectiva persoană le deţine pe teritoriul României", a mai spus directorul ANABI.
Potrivit ministrului Raluca Prună, într-o primă etapă, în luna septembrie, la Agenţie vor fi opt astfel de inspectori de urmărire şi administrare, detaşaţi de la Ministerul Finanţelor Publice, ANAF şi Ministerul de Interne.
„Ei pot proveni din rândul ofiţerilor de poliţie aflaţi la Ministerul de Interne şi a specialiştilor în Economie care se regăsesc cu precădere la Ministerul Finanţelor. Tot într-o primă etapă vom avea opt posturi de magistraţi detaşaţi şi vom solicita în acest sens avizul CSM-ului", a adăugat ministrul.
Oficialii din Ministerul Justiţiei au subliniat că ANABI are exclusiv rolul de administrare a bunurilor sechestrate, în cursul procesului penal, după o hotărâre de condamnare definitivă acesta încetând.
Bugetul Agenţiei pentru anul 2016 este de aproximativ 10 milioane de lei, numărul total de angajaţi urmând să ajungă la 80 de persoane. În acest moment, ANABI îl are în funcţia de director general pe Cornel Călinescu, urmând ca un director general adjunct să fie propus până la finalul acestei săptămâni de ministrul Finanţelor Publice.
Din Consiliul de Coordonare al Agenţiei fac parte Dana Burduja, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Marius Voineag din partea DIICOT, Marius Bulancea de la DNA, Antoine Avram din partea ANAF, Lucia Negoiţă de la Ministerul de Finanţe, Aurel Dobre de la MAI, Sorin Tănase de la Ministerul Justiţiei şi Andreea Uzlău de la CSM.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.