Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Avertisment BNR

Rata fondurilor proprii ale celor două bănci, care nu au fost nominalizate, ar ajunge sub pragul minim regulamentar.

„Probleme de solvabilitate” nu înseamnă, însă, că sunt într-o situație fără ieşire. Ar avea goluri de capital şi acţionarii trebuie să vină cu bani de acasă. Situaţia poate fi complicată când acţionarii nu ar avea bani, dar şi atunci se găsesc soluţii, cum ar fi preluarea.

Mesajul este că sistemul nu este în pericol, însă e slăbit. Deşi s-au înjumătăţit în ultimii opt ani, creditele în franci elveţieni continuă să atârne greu în portofoliul băncilor. O treime dintre aceste împrumuturi au devenit neperformante, au întârzieri la plata ratelor mai mari de trei luni. Însă datele Băncii Naţionale arată că cele mai multe restanţe sunt la creditele mai mici în franci.

BNR avertizează că, în total, şase bănci ar fi afectate de conversia creditelor în franci elveţieni. Solvabilitatea lor va ajunge sub nivelul prudenţial, iar în cazul a două dintre ele fondurile proprii nu ar mai ajunge nici la nivelul minim cerut de lege.

Ca să nu stârnească panică, BNR nu a făcut publice numele băncilor ale căror afaceri ar fi dezechilibrate de conversia creditelor în franci la cursul valutar din perioada în care au fost acordate.

Anul trecut, 11 bănci aveau în portofoliu împrumuturi în moneda elveţiană. Însă unele dintre ele erau mult mai expuse decât franc decât altele. De exemplu, pentru Banca Românească împrumuturile în franci gestionate la finalul anului trecut se ridicau la echivalentul a 1,1 miliarde de lei, cu aproape 100 de milioane mai mult decât soldul împrumuturilor în lei.

La Raiffeisen soldul împrumuturilor în franci a fost în scădere, dar tot se ridica la echivalentul a 1,3 miliarde de lei, la sfârșitul primului trimestru din acest an.

Bancpost, în schimb, avea anul trecut cele mai multe împrumuturi în franci, aproape o treime din total, însă soldul lor total nu este cunoscut. Înaintea votării de către parlamentari a unei conversii la cursul istoric, băncile au demarat pe cont propriu programe de transformare a restului de plată din franci în lei, la cursul zilei, dar cu diverse facilităţi pentru clienţi, cum ar fi un discount. Prin astfel de programe, OTP şi Banca Transilvania au scăpat de mare parte din împrumuturile în franci pe care le aveau în portofoliu. Iar Piraeus a demarat în august o ofertă asemănătoare.

Potrivit datelor BNR, de la începutul anului trecut şi până la sfârșitul lunii august a acestui an, băncile din România au convertit în lei sau în euro peste 24.000 de credite în franci elveţieni. Chiar şi aşa, 51.000 de clienţi continuă să aibă aproximativ 54.000 de împrumuturi în franci al căror sold total se ridică la aproximativ 5,7 miliarde de lei. Sursa: Digi24.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Avertisment BNR
DorohoiNews.ro, 17-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro