Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Dacă până acum doar organulul fiscal central, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avea acces la datele bancare ale contribuabililor, de marţi acestea vor fi disponibile şi organelor fiscale locale, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor Publice.
Noua măsură este inclusă într-un act normativ publicat luni în Monitorul Oficial şi stabileşte că transmiterea datelor bancare ale contribuabililor se realizează electronic, prin intermediul sistemului informatic propriu al Fiscului, potrivit avocatnet.ro.
Concret, la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale, Fiscul transmite celor dintâi anumite informaţii referitoare la conturile bancare, pe care ANAF le primeşte deja de la bănci, zi de zi. Mai precis, este vorba despre o listă cu persoanele care îşi deschid sau închid un cont bancar, indiferent de calitatea acestora: persoane fizice, firme sau entităţi fără personalitate juridică (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale etc).
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.