Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Salariile unor bugetari vor scădea masiv, în urma unui efect bizar al mixului dintre legea salarizării unitare şi noul sistem de impozitare propus acum de guvern, potrivit Economica.net care spun că legea unică a salarizării nu a fost corelată cu sistemul de impozitare actual.
Bugetarii ar putea pierde, astfel, până la 16% din salariu. Între timp, proiectul mai face un pas mic spre adoptare. Senatorii jurişti au avizat favorabil propunerea Guvernului. Cu excepţia opoziţiei. PNL şi USR au votat împotrivă pentru că, din punctul lor de vedere, legea nu este sustenabilă.
Potrivit acestora, un angajat la stat care are acelaşi salariu brut acum cu cel prevăzut în grila salarizării unitare, începând cu noua lege va avea un salariu mai mic cu 16%. Calculele jurnaliştilor arată că, la un venit brut de 5.034 de lei, cât a fost câştigul salarial mediu brut din administraţia publică în luna februarie 2017, venitul net al angajatului va scădea, după aplicarea noii legi, cu 562 de lei.
Asta în condiţiile în care, potrivit noilor prevederi fiscale, respectiv introducerea unui impozit pe venitul global şi trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului din acelaşi brut, salariatul va plăti 35% contribuţii, incluzând aici și partea angajatorului, alături de impozitul anual de 10% pe suma ce depăşeşte 2.000 de lei.
De anul viitor, potrivit proiectului de lege ajuns în Parlament, contribuţia angajatorului va fi transferată în salariul brut al angajatului, prin majorare.
În sectorul privat nu vor fi probleme și asta pentru că salariul este negociat întotdeauna la valoarea netă iar transferul contabil poate fi realizat, fără restricții, cu modificări salariale la venitul brut. În cazul veniturilor din sectorul public, schimbările fiscale vor afecta semnificativ salariile încasate de bugetari.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.