Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

majorari salariale politisti

Prefectura informează că din luna februarie poliţiştii botoșăneni vor beneficia de majorări salariale prin creşterea unor sporuri.

Având în vedere resursele bugetului anului 2018, MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5 % la 10%, începând cu 1 februarie 2018, dar și acordarea acestui spor pentru mai multe categorii de polițiști. Alți polițiști din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizație pentru pază și supraveghere. De aceste creșteri vor beneficia peste 28.000 de polițiști. 

Dintre cei peste 28.000 de polițiști, fac parte, spre exemplu, polițiștii de la acțiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la fața locului: judiciariști, criminaliști, pirotehniști, conductori câini, etc.
În plus, începând cu anul 2018, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii. 
Aceste majorări vin pentru stimularea unor polițiști care desfășoară activități deosebite și care sunt similare cu cele de poliție judiciară.

Pe măsură ce vor fi încadrați mai mulți polițiști în sistem se vor asigura resursele de personal necesare pentru asigurarea în bune condiții a permanenței serviciului polițienesc. Conform strategiei MAI pentru reducerea deficitului de personal:
în anul 2017 au intrat în sistem 6.629 de oameni: 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenți/subofițeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenți/subofițeri reprezentând promoția școlilor din luna iulie, 565 ofițeri din Academia de Poliție, respectiv 1.507 agenți/subofițeri, reprezentând promoția școlilor de agenți și subofițeri din luna decembrie.
în anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofițeri Academia de Poliție promoția iunie 2018, 2.438 agenți/subofițeri școli promoția iulie 2018, 2.880 agenți/subofițeri școli promoția noiembrie 2018.

De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii, destinați conducerii ministerului au fost redistribuiți către angajați cu funcții de execuție din zona operativă a Poliției, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră.  

De asemenea, MAI dorește să clarifice câteva aspecte de interes pentru angajați:

1. Începând cu luna ianuarie salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, ceea ce presupune că în MAI nu va exista un salariu de funcție mai mic de 1.900 de lei. Spre exemplu, pentru cei mai proaspeți angajați din M.A.I. – agenți și subofițeri care au terminat școala în decembrie 2017, salariul de funcție este peste 1.900 de lei iar venitul net ajunge în jur de 2.500-2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători.
2. Creșterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5% la 10% și acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5% vor intra în vigoare din luna februarie 2018 și se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.
3. Venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își vor desfășura activitatea în aceleași condiții de muncă. Singura excepție o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanența la domiciliu.
4. În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanența la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni și numai pentru aproximativ 8.000 de polițiști. Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcție, diferit de la polițist la polițist, și la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. Prin creșterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanența la domiciliu, dar și promovarea și susținerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situații care nu au răspuns acestui scop.
5. În anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menținându-se și toate celelalte drepturi de echipament și hrană.
6. Inclusiv în anul 2018, veniturile angajaților vor varia, ca și până acum, raportat la volumul și tipul de muncă prestat de angajat. Venitul lunar al angajaților MAI este compus dintr-o componentă fixă (solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile şi, după caz, solda/salariul de comandă) și una variabilă aferentă drepturilor salariale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care se desfăşoară activitatea profesională (muncă de noapte; muncă în repaus săptămânal; condiţii grele de muncă; etc.).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

majorari salariale politisti
DorohoiNews.ro, 08-01-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro