Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ordonanta-de-urgenta-rate-bancare

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a vorbit în direct la emisiunea Fan România, moderată de Horia Ivanovici, despre efectul pe care amânarea ratelor pentru 9 luni l-ar putea avea asupra economiei românești.

Ratele vor putea fi amânate pentru 9 luni, însă acest lucru ar trebui luat în considerare de către cetățeni doar în situații excepționale, crede Vasilescu.

„La această oră deciziile Guvernului nu au fost aflate, s-a vorbit doar pe surse. Așteptăm decizia în Monitorul Oficial, în baza căruia se vor putea suspenda ratele pentru nouă luni.

Băncile își cunosc partenerii debitori. E nevoie de o cerere la bancă și să solicite să-i fie anulate ratele timp de două luni, nu e nevoie de a face cerere pentru nouă luni. Însă băncile vor decide cine va primi amânare, pentru că nu toţi românii vor primi aprobare. Trebuie aduse dovezi că eşti în şomaj tehnic, că eşti persoană fizică autorizată şi nu mai ai activitate şi aşa mai departe!

Avem experiența din criza trecută, cu oameni care au venit cu restanțe mari și care nu au mai putut să-și plătească ratele, fiind încadrați în categorii de rău platnici, ceea ce nu este bine.

De data asta nu s-a mai așteptat să se facă bilanțul în avans, ci s-a făcut în amonte. Banca Națională e pregătită cu intervenții masive pentru plăți de salarii, pentru tot felul de plăți.

Banca Națională le știe pe toate și vor fi intervenții cu injecții de lichidități pentru bănci și vor fi în același timp împrumuturile de urgență, care acum e de 2, 58%. 

Nici în Germania băncile nu au dobânzi de 1%, cum se spune în România. Banca Națională a făcut un comunicat foarte precis. Deciziile vor fi în funcție de nevoie, cât va dura criza, atât vor dura măsurile speciale

Avem în România 10.000.000 de persoane care au deschis 15.000.000 de depozite. Acești bani sunt foarte importanți pentru țară, pentru că ei sunt puși în circulație.

Crizele care au fost până acum au arătat că agravările au apărut pe fondul panicii.

BNR poate susține mai mult de 6 sau 9 luni, în cazul în care ar fi nevoie, însă oamenii nu trebuie acum să amâne toți pe 9 luni”, a declarat Vasilescu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ordonanta-de-urgenta-rate-bancare
DorohoiNews.ro, 27-03-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro