Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

BaniTaiati

Alocarea banilor din cadrul Fondului European pentru Solidaritate pentru șase state din Europa Centrală și de Est care au avut de suferit de pe urma inundațiilor de anul trecut a fost amânată, din cauza dezacordului dintre Comisia PE pentru bugete și Consiliul de miniștri privind modul de finanțare a acestui ajutor.
 
Membrii Comisiei pentru bugete au criticat Consiliul pentru respectarea riguroasă a limitei maxime de 2,91% în ceea ce privește creșterea finanțării, rezultatul unor aprige negocieri pentru bugetul 2011, în loc să găsească o soluție durabilă pentru evenimentele neprevăzute.
 
Majoritatea membrilor Comisiei pentru bugete dezaprobă modul în care Consiliul propune finanțarea  ajutorului pentru țările care au suferit de pe urma inundațiilor, prin crearea unei "rezerve negative". Pentru aceasta se prevăd maximum 200 de milioane de euro pe an, ceea ce înseamnă că va fi aproape epuizată după decizia actuală de mobilizare a 182,4 milioane de euro pentru România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Republica Cehă și Croația.
 
Președintele Comisiei pentru bugete, Alain Lamassoure (PPE, FR), a declarat: "Recurgerea la aceasta abordare învechită  [a "rezervei negative"] nu este o soluție". El a făcut referire la declarația semnată de statele membre în cadrul ciclului bugetar de anul trecut, care precizează că UE își va respecta obligațiile sale financiare. "Trebuie să găsim un acord pentru a face față evenimentelor neprevăzute", a insistat deputatul european.
 
Criticând refuzul Consiliului de a aproba noi sume, Derek Vaughan (S&D, UK), a acuzat în mod direct Marea Britanie: "Marea Britanie este cea care blochează, deoarece primul ministru a promis păstrarea limitei de 2,91% în ceea ce privește creșterea finanțărilor. Se va întâmpla așa de fiecare dată de acum înainte ?" Salvador Garriga (PPE, ES) și Helga Trüpel (grupul Verzilor/ALE, DE) au susținut de asemenea că Consiliul ar trebui să respecte declarația pe care a semnat-o. Deputatul Salvador Garriga a declarat: "nu mă pot gândi acum la altceva mai urgent".
 
László Surján (PPE, HU) a fost de acord că "noi sume" ar trebui aprobate prin rectificarea bugetului, dar a spus că ar prefera să se respecte propunerea actuală pentru "a demonstra solidaritate și pentru a evita dificultăți în plus pentru oamenii care au așteptat deja un an pentru a primi un ajutor financiar".
 
Deputații speră că în cadrul reuniunii cu Președinția maghiară a Consiliului și cu Comisia (trilog) din 30 martie se va găsi o soluție la acest impas, așa încât sprijinul financiar să poată fi acordat cât mai curând și să poată fi implementată o abordare structurală pentru evenimentele neprevăzute. Președintele Lamassoure a declarat că este curios să vadă cum interpretează statele membre însele declarația de anul trecut.
 
Reprezentantul Președinției maghiare a solicitat o acțiune urgentă, declarând că speră să se ajungă la "o soluție tehnică pentru această problemă politică." (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

BaniTaiati
DorohoiNews.ro, 17-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro