Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre privind alocarea sumei de 648,233 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, a anunţat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
„Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012(…) Principiile de repartizare a acestor bani sunt plata arieratelor şi cofinanţarea unor proiecte care sunt finanţate din fonduri nerambursabile”, a afirmat Dan Suciu, citat de botosaninews.
Fondurile au fost alocate de Guvern ca urmare a unor solicitări venite din partea administraţiilor publice locale aflate în criză financiară acută, generată de reducerea veniturilor la buget, unele dintre ele în incapacitate de a mai funcţiona în perioada următoare.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că centralizarea acestor solicitări s-a făcut la nivelul prefecturilor, pe baza cererilor primăriilor, care apoi s-a centralizat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi a subliniat că alocările de fonduri s-au efectuat fără a se ţine cont de culoarea politică a primăriilor.
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a mai precizat Dan Suciu. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.