Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu, potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
Ministrul de resort, Mariana Câmpeanu, va înainta Parlamentului o serie de amendamente la OUG 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, printre care și revenirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din salariu.
Potrivit unui comunicat al MMFPS, amendamentul se referă atât la opţiunea pentru concediul de un an pentru creşterea copilului, cât şi la situaţia concediului cu durata de doi ani. Referitor la plafoanele indemnizaţiei pentru creşterea copilului, acestea se vor menţine la nivelul din prezent: plafon minimal de 600 lei, plafon de 1.200 lei pentru opţiunea concediului de un an şi de 3.400 de lei pentru concediul de doi ani.
Un alt amendament destinat aprobării Parlamentului se referă la extinderea dreptului la stimulentul de reinserţie la părinţii care au optat pentru concediul de doi ani. În prezent, stimulentul este acordat numai părinţilor care au optat pentru concediul de un an şi care revin la locul de muncă până la împlinirea de către copil a acestei vârste.
Odată aprobat, amendamentul va permite părinţilor care au optat pentru concediul de doi ani să beneficieze de stimulentul de reinserţie, după împlinirea de către copil a vârstei de un an. Potrivit ministrului, pentru adoptarea şi introducerea în Strategia de Creştere a Natalităţii a extinderii facilităţilor acordate mamelor ce se reîntorc la locul de muncă, va avea discuţii cu patronatele şi sindicatele.
În ceea ce privește sistarea plăţii indemnizaţiei în cazul părinţilor care au datorii la bugetele locale, amendamentele propuse prevăd ca doar părinţii care beneficiază de cel puţin şase luni de indemnizaţie sau stimulent să fie supuşi verificării. Sursa: capital.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.