În cursul lunii iulie 2012, în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
· instituţii publice, fundaţii, expertizate în vederea autorizării din punct de vedere al protecţiei muncii 4;
· au fost solutionate 4 sesizari;
· au fost înregistrate 9 evenimente comunicate de angajator
· s-au efectuat controale preventive la 66 agenţi economici, au fost dispuse 226 măsuri,
· au fost aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 amenzi în valoare de 50.500 lei.
Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:
· lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională
· neinstruirea lucrătorilor la angajare
· lipsa planului de prevenire şi protecţie
· neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic
· nu erau întocmite instrucţiunile proprii
· lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
· nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare
· angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor
· angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor
· neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii.
Valoarea sancţiunilor aplicate de către compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă în luna iulie 2012 este de 50.500 lei. În cursul lunii iulie 2012 în cadrul serviciului Control Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la un număr de 114 angajatori, cu un număr de 1667 salariaţi din care 753 femei. Au fost sanctionaţi 99 angajatori, au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale din care 22 amenzi şi 96 avertismente.
Au fost depistate 55 persoane ce lucrau fără forme legale la un numar de 12 angajatori. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cursul lunii este de 100.000 lei. La un număr de 3 angajatori au fost depistate mai mult de 5 persoane fără contract individual de muncă, fapta acestora constituind infracţiune, documentele fiind înaintate parchetului pentru continuarea cercetărilor.
Alte deficienţe constatate:
· neînfiinţarea şi/sau netransmiterea în termen la Inspectorat a datelor privind Registrul
· General de Evidenţă al Salariaţilor
· neîntocmirea documentelor de evidenţă a timpului de lucru
· negarantarea în plată a salariului minim pe economie.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către compartimentul Control Relaţii Muncă în luna iulie 2012 este de 138.300 lei. În această lună au fost înregistrate 53 sesizări. Aspecte sesizate cum ar fi: neacordare drepturi salariale, desfacere abuzivă a contractului individual de muncă, nerespectarea timpului de muncă, neplata orelor suplimentare, muncă fără forme legale. Domeniile de activitate de unde provin sesizările sunt: confecţii, construcţii, comerţ, productie, prestări servicii, etc.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM, în cadrul serviciilor Sănătatea şi Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă, în cursul lunii iulie 2012 este de 188.800 lei.
DorohoiNews.ro, 08-08-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.