Taxa de primă înmatriculare va fi introdusă din nou din septembrie. Deşi taxa fusese suspendată în luna ianuarie pentru un an de zile, Ministrul Mediului Rovana Plumb a declarat în exclusivitate pentru postul The Money Channel ca va suspenda această prevedere. Taxa va fi reintrodusă în toamnă şi va fi mai mică decât cea anterioară.
„De la începutul anului, colectarea taxei de primă înmatriculare nu s-a mai făcut , probabil că la începutul lunii septembrie vom veni cu poziţia oficială a Guvernului României în ceea ce priveşte taxa de primă înmatriculare. Cu siguranţă poziţia mea este de a reduce nivelul taxei de primă înmatriculare", a declarat Rovana Plumb, preluată de hotnews.ro.
Aceasta spune că este nevoie de aceşti bani pentru a finanţa investiţiile de mediu. „Suspendându-se proiectul de lege nu a existat niciun venit la Fondul pentru Mediu. Veniturile obţinute din colectarea taxei de primă înmatriculare se utilizează pentru proiecte investiţionale verzi şi acest lucru vrem să-l facem.", a mai spus Plumb.
Noua formulă a taxei de primă înmatriculare nu va mai ţine însă cont dacă maşina este veche sau nouă, ci doar de cât de mult poluează. Sursa: capital.ro
DorohoiNews.ro, 09-08-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.