Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Salariile bugetarilor vor fi reîntregite, urmând să crească, de la 1 decembrie, cu 7,4 la sută, potrivit prevederilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 19/2012 privind recuperarea reducerilor salariale din iunie 2010.
Lefurile bugetarilor au crescut, începând cu 1 iunie, cu opt la sută, Guvernul urmând să plătescă integral, începând cu 1 decembrie, remuneraţia angajaţilor din sistemul public la nivelul de la jumătatea anului 2010, anterior reducerii cu 25 la sută agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Bugetarii au mai beneficiat, de la începutul anului trecut, de o creştere salarială de 15 la sută, prima pentru revenirea la lefurile de la jumătatea lui 2010.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, respectiv cu opt la sută începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
"Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută, salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", prevede documentul.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleşi condiţii.
30.11.2012 la 22:59
Nu se poate compara scaderea cu 25% cu cresterea operata pana acum cu un total de 25%.Nu stiu sa calculez dar totalul nu trebuia sa fie acelas.Adica ce s-a luat sa revina la normal?
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.